Uniunea Europeană ar putea reda statelor membre posibilitatea de a reduce Taxa pe Valoarea Adăugată, potrivit unui proiect consultat de Reuters, o decizie care ar urma să se bucure de sprijin la nivelul întregii Europe, mai ales în Marea Britanie, unde criticile cu privire la controlul centralizat al Bruxelles-ului au determinat organizarea unui referendum cu privire la apartenenţa la UE.
Proiectul subliniază că dreptul Marii Britanii de a aplica un TVA zero va fi menţinut. De această derogare beneficiază şi alte vechi state membre, însă doar autorităţile de la Londra o utilizează frecvent, în special pentru produse alimentare şi medicamente.
Textul UE, care ar urma să fie publicat săptămâna viitoare, constată că "TVA are nevoie să fie modernizată şi repornită". Documentul susţine că statele membre ar putea fi autorizate să aleagă care sunt produsele care vor beneficia de un TVA redus, în condiţiile în care în prezent nivelul minim este fixat la 5% iar Comisia controlează lista produselor şi serviciilor eligibile pentru acest nivel redus de TVA.
Dacă vor fi aprobate, noile reguli ar putea da guvernelor mai multă putere fie pentru a modifica lista, fie pur şi simplu pentru a elimina complet această listă. O alternativă şi mai ambiţioasă ar fi să li se acorde statelor membre "o mai mare libertate cu privire la numărul ratelor reduse şi nivelul acestora", se arată în proiectul consultat de Reuters.
Cu toate acestea, Comisia Europeană a avertizat deja guvernele statelor membre cu privire la scăderea veniturilor ca urmare a reducerii TVA. În prezent TVA aduce aproape 1.000 de miliarde de euro pe an celor 28 de state membre UE, adică 7% din PIB-ul UE.
Pentru a contracara fraudarea TVA în cazul schimburilor între statele membre, Comisia propune de asemenea ca impozitul să fie colectat de ţara unde bunurile sunt produse în numele ţării unde sunt vândute. O astfel de măsură ar necesita însă o cooperare transfrontalieră mai strânsă şi ar putea îngreuna procedurile birocratice dar ar putea de asemenea reduce cu 80% frauda fiscală la frontieră, ceea ce ar reprezenta 50 de miliarde euro pe an, estimează responsabilii europeni.