Uniunea Europeană poate impune sancţiuni economice oricărei persoane sau entităţi care atacă reţele informatice ale statelor membre ale blocului comunitar, au anunţat luni miniştrii de externe din UE, reuniţi în Luxemburg, aceasta fiind cea mai recentă măsură a blocului comunitar de a descuraja comiterea de alte atacuri cibernetice după incidente survenite în Marea Britanie şi Franţa, relatează Reuters.
În contextul alegerilor legislative ce vor avea loc în Germania, în septembrie, interferenţa în scrutinurile democratice este un motiv de preocupare pentru blocul european după acuzaţiile privind amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale din SUA, din noiembrie anul trecut, şi alegerile din Franţa din mai, anul acesta.
Miniştrii de externe din UE au convenit că aşa-numitele măsuri restrictive, între care interdicţii de călătorie, îngheţări de active şi interdicţii de a face afaceri cu o persoană, companie sau guvern, ar putea fi folosite pentru prima dată.
'Un răspuns comun al UE la activităţi cibernetice infracţionale ar fi proporţional cu domeniul, amploarea, durata, intensitatea, complexitatea, nivelul de dificultate şi impactul activităţii cibernetice', se arată într-un comunicat difuzat la încheierea reuniunii.
Agenţii de informaţii americane au concluzionat anul trecut că Rusia a piratat şi a transmis informaţii provenite din email-uri ale Partidului Democrat în cadrul unui efort de a înclina balanţa în alegeri în favoarea preşedintelui Donald Trump, ceea ce Rusia neagă.
Un serviciu de informaţii britanic le-a recomandat partidelor politice să se protejeze de potenţiale atacuri cibernetice, în timp ce guvernul francez a renunţat la planurile de permite cetăţenilor săi din străinatate să voteze în sistem electronic în alegerile legislative ce au avut loc duminică din cauza riscului de atacuri cibernetice, aminteşte Reuters.