17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ucraina - condiţii meteo nefavorabile, cu restricţii de circulaţie în Regiunea Odessa
Ucraina - condiţii meteo nefavorabile, cu restricţii de circulaţie în Regiunea Odessa

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau călătoresc pe teritoriul Ucrainei că, urmare căderilor de zăpadă, autorităţile Regiunii Odessa au interzis circulaţia tuturor mijloacelor de transport pe şoseaua Odessa-Reni, precum şi pe drumurile de acces spre localitatea Belgorod Dnevstrovski (Cetatea Albă). A fost anunţată blocarea punctelor de frontieră cu Republica Moldova - Palanka/Maiaki, Tudora/Starokazacie, Mirnoe/Tabakaşi, Ciadâr/Lunga1 (ultimele două aflate la frontiera cu regiunea Transnistria).
Autorităţile au semnalat faptul că situaţia cea mai delicată se dezvoltă în zona raionului şi oraşului Izmail, afectate de căderile de zăpadă, de viscol şi de întreruperile de curent electric.
Departamentul de poliţie al regiunii Odessa a adresat un apel către populaţie să evite, pe cât posibil, deplasările care nu sunt necesare, să nu părăsească locuinţele, indicând  numere de telefon la care cetăţenii pot face apel în situaţii de urgenţă personală sau referitoare la vecini, membrii ai familiilor aflaţi în dificultate.
Pentru cazul în care cetăţeni români pot fi afectaţi de situaţia specială din regiunea Odessa, Ministerul Afacerilor Externe menâionează, în afara coordonatelor CG Odesa (tel. de mob. permanenţă +38 095.541.27.88, de tel. fix +38 048. 725.03.99), telefoanele de urgenţă prezentate de administraţia locală - 102 sau (0380) 779- 40-61.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.


Articole înrudite