16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Tinerii finlandezi, mai puţin capabili să facă faţă greutăţilor vieţii decât generaţiile anterioare
Tinerii finlandezi, mai puţin capabili să facă faţă greutăţilor vieţii decât generaţiile anterioare
Tinerii finlandezi sunt mai puţin capabili să facă faţă greutăţilor vieţii decât generaţiile anterioare, după cum au arătat rezultatele unei cercetări realizate de către Academia Finlandeză şi de Institutul pentru Siguranţă Profesională, citate de Xinhua. Concluziile publicate de cele două instituţii au apărut în presa finlandeză.
Cercetătoarea Anna Kuokkanen a scris pe site-ul Institutului pentru Siguranţă Profesională că în ziua de azi tinerii angajaţi pot alege să îşi ia o zi liberă din cauza unei despărţiri sau a morţii unei pisici.
"Medicii cu o carieră îndelungată susţin că, cel puţin în anii '70, ar fi fost de neconceput ca un angajat să spună că stă acasă din cauza morţii animalului de companie", a declarat ea.
Potrivit lui Kuokkanen, schimbarea reflectă noua atitudine faţă de muncă în rândul generaţiilor mai tinere. "Ele cer mai mult de la locul de muncă şi de la bunăstarea creată de acesta", a declarat ea.
Pe de altă parte, tinerii angajaţi sunt, de asemenea, mai predispuşi să caute ajutor atunci când se confruntă cu simptomele unor probleme mentale, înainte ca acestea să devină serioase. "Aceasta este o schimbare pozitivă, însă plasează noi cerinţe asupra angajatorilor", a ţinut să remarce ea.
În Finlanda, un angajat poate, de obicei, să îşi ia concediu medical în urma unei decizii personale între una şi trei zile - acceptarea acestuia de către un medic specialist fiind obţinută ulterior.

Articole înrudite