Comisia Europeană a cheltuit în patru ani peste 9 milioane de euro pentru călătorii cu avioane private, vacanţe de lux, petreceri şi cadouri scumpe, arată o anchetă a Biroului de Jurnalism de Investigaţie. Comisarii au călătorit cu limuzine, au stat în hoteluri de cinci stele şi au împărţit cadouri scumpe, inclusiv bijuterii de la Tiffany, în timp ce statele pe care le reprezintă se confruntă cu reduceri bugetare. Ancheta Biroului de Jurnalism de Investigaţie, ale cărei rezultate au fost publicate de Daily Telegraph, arată că peste 7,5 milioane de euro au fost cheltuiţi pe deplasări ale comisarilor cu avioane private, între 2006 şi 2010.
Înaltul reprezentant UE pentru politică externă, Catherine Ashton, a fost criticată vehement după ce s-a aflat că a cerut un avion privat la mai puţin de 100 de zile după ce a fost învestită în funcţie. Zeci de mii de euro au fost cheltuiţi şi pentru cazarea comisarilor în staţiuni de lux din locuri exotice, precum Papua Noua Guinee, Ghana şi Vietnam. Comisia a mai dat peste 300.000 de euro pentru petreceri, inclusiv un eveniment la Amsterdam, care a costat 75.000 de euro şi care a fost descris ca "o noapte plină de minuni, ca nicio alta", scrie Daily Telegraph. Cei care au luat cuvântul la evenimentele organizate de CE au fost răsplătiţi cu daruri costisitoare, precum butoni, stilouri deosebite sau bijuterii de la Tiffany.
Cifrele arată şi că preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, a cheltuit în septembrie 2009 28.000 de euro pentru un sejur de patru nopţi la hotelul Peninsula din New York. Barroso a stat la hotelul de cinci stele, unde apartamentele costă 780 de euro pe noapte, cu un anturaj de opt asistenţi, care l-au însoţit la summitul ONU pentru climă. În nota de plată a fost inclusă închirierea unor săli de şedinţă şi mai multor echipamente. Suma este de aproape trei ori mai mare decât limita de 275 de euro de persoană pe noapte stabilită pentru angajaţii CE pentru deplasările la New York.
Contactată, Comisia a explicat că a depăşit plafonul stabilit din motive rezonabile - preţul cazării la New York a crescut mult în marja Adunării Generale a ONU.
Ancheta arată şi că membrii CE, alături de familiile lor, au petrecut în 2009 vacanţe în hoteluri de cinci stele din Papua Noua Guinee şi Ghana, plătite de Comisie. La un moment dat, o delegaţie de 44 de angajaţi ai Comisiei Europene au fost duşi la un hotel de cinci stele din Vietnam, Palm Garden, pentru un eveniment vizând "facilitatea cooperării interne". Pe lângă facturile de 7,5 milioane de euro pentru cursele aeriene, Comisia Europeană a mai plătit 118.000 de euro pentru limuzine care să transporte comisarii de la o întâlnire oficială la alta.
Aceste dezvăluiri intervin la câteva zile după ce Comisia a cerut o creştere a bugetului cu 4,9%.