18 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
SUA: Ministrul justiţiei crede că ''revoltele'' din Portland nu mai au nimic de a face cu moartea lui Floyd
SUA: Ministrul justiţiei crede că ''revoltele'' din Portland nu mai au nimic de a face cu moartea lui Floyd

Aflat sub focul criticilor democrate, ministrul american al justiţiei Bill Barr a apărat recent cu ardoare în Congres intervenţia agenţilor federali la Portland unde, potrivit lui, "revoltele" nu mai au nicio legătură cu moartea lui George Floyd, relatează AFP, citat de Agerpres.

Acest stâlp al guvernului lui Donald Trump a fost audiat de comisia judiciară pentru afaceri externe, controlată de democraţi, al cărui şef Jerry Nadler l-a acuzat că "a susţinut cele mai rele greşeli ale preşedintelui" republican.

"Sub conducerea dvs, ministerul a pus în pericol americanii şi le-a încălcat drepturile constituţionale inundând străzile oraşelor americane cu agenţi federali (...) pentru a suprima protestele" declanşate de moartea lui George Floyd, un afro-american asfixiat de un poliţist alb pe 25 mai la Minneapolis, a adăugat deputatul democrat.

Fără a renunţa la sângele rece care îl caracterizează, Bill Barr a pozat în garant al "statului de drept", făcându-se ecoul preşedintelui american, care speră să obţină un al doilea mandat pe 3 noiembrie printr-un discurs de susţinere a "legii şi ordinii".

"Protestatari violenţi şi anarhişti au deturnat manifestaţii legitime pentru a semăna devastarea şi distrugerea", a spus el.

"Ceea ce se petrece în fiecare noapte în jurul tribunalului" din cel mai mare oraş din Oregon "nu poate fi numit o manifestaţie, ci este din toate punctele de vedere un atac împotriva guvernului SUA", a adăugat ministrul.

Bill Barr a prezentat un tablou apocaliptic al situaţiei din Portland unde, potrivit lui, "o mulţime de protestatari" echipaţi cu "lansatoare de pietre, pistoale cu electroşocuri, ciocane, fierăstraie şi explozibili" nici măcar nu încearcă "să-şi lege acţiunile de moartea lui George Floyd sau de apeluri legitime la reforme".

Moartea afro-americanului George Floyd a declanşat pe întreg teritoriul SUA enorme manifestaţii anti-rasiste şi apeluri la reformarea poliţiei. Mobilizarea a scăzut considerabil, dar unele bule de protest au persistat, în special la Portland, un oraş din nord-vestul SUA cu orientări de stânga.

Desfăşurarea în iulie a unor agenţi federali care, îmbrăcaţi în ţinută paramilitară şi fără semne vizibile de identificare, au efectuat zeci de arestări, a înăsprit protestele şi în fiecare noapte au avut loc ciocniri între poliţişti şi protestatari. Douăzeci şi două de persoane au fost arestate zilele trecute şi inculpate de justiţia federală.

Aleşii locali democraţi îl acuză pe Donald Trump că a turnat gaz peste foc şi au afirmat că regretă intervenţia agenţilor federali. Preşedintele, care mizează pe discursul său ferm pentru a obţine un al doilea mandat pe 3 noiembrie, le reproşează la rândul lui că sunt "stângişti radicali".

Departe de o repliere, au fost identificaţi şi urmează să fie desfăşuraţi la Portland şi 100 de agenţi federali din unitatea şerifilor în caz că este nevoie ca agenţii de la faţa locului să fie înlocuiţi, potrivit unui purtător de cuvânt.

"Nu este loc în această ţară pentru revolte armate care vor să stabilească zone autonome în afara controlului guvernului sau să facă să cadă statui şi monumente", a mai spus Bill Barr.

De două luni, mai multe statui ale unor sudişti sau personaje istorice legate de oprimarea amerindienilor, precum Cristofor Columb, au fost înlăturate, în contextul în care ţara îşi face un examen de conştiinţă asupra rădăcinilor rasismului.

În discursul său introductiv, Bill Barr a apărat şi poliţia, care potrivit lui a fost "diabolizată" de manifestanţii anti-rasism, până în punctul de a deveni "reticentă la risc". El susţine că asta a dus la o creştere a criminalităţii în mai multe oraşe şi a justificat intervenţia forţelor federale.

În ceea ce priveşte intervenţiile sale contestate în dosarele judiciare ale unor apropiaţi ai lui Trump, Bill Barr a încercat să respingă criticile, jurând că şi-a exercitat "judecata în deplină independenţă".

Evocând "scandalul fals Russiagate", ministrul a reluat teza lui Donald Trump, care a vorbit mereu despre "o vânătoare de vrăjitoare" în ceea ce priveşte investigaţiile asupra unei posibile complicităţi între Moscova şi echipa sa de campanie în 2016. Această anchetă a otrăvit prima jumătate a mandatului său, înainte de a se a încheia din cauza lipsei probelor.


Articole înrudite