Statele Unite şi ţările din zona Mării Caraibilor se confruntă cu o probabilitate peste medie de a fi devastate de uragane majore care vor atinge regiunile de coastă, potrivit unei prognoze realizate de cercetătorii de la Colorado State University (CSU), informează DPA, citat de Agerpres.
Dacă estimările specialiştilor de la CSU se vor adeveri, atunci 2020 va fi cel de-al cincilea an consecutiv cu o activitate peste medie a fronturilor atmosferice din zonele menţionate.
Temperaturile măsurate la suprafaţa apei din Oceanul Atlantic continuă să depăşească valorile medii multianuale.
Coastele Statelor Unite prezintă o probabilitate de 69% ca un uragan major să ajungă pe uscat, în comparaţie cu secolul trecut, când probabilitatea medie era de 52%. În total, au fost prognozate 20 de furtuni pentru 2020, în contextul în care numărul mediu al furtunilor dintr-un singur an era în trecut de 12,1.
Cinci furtuni tropicale s-au format deja până acum în Oceanul Atlantic în 2020.
"Apele mai calde furnizează mai mult 'combustibil' pentru furtuni şi ele sunt, de asemenea, asociate cu fronturi atmosferice mai instabile şi cu o presiune mai joasă", a explicat Philip Klotzbach, meteorolog la CSU, într-un mesaj pe Twitter.