Economia americană a înregistrat, în perioada aprilie-iunie 2015, o creştere mai mare decât s-a estimat iniţial datorită cheltuielilor consumatorilor şi investiţiilor companiilor, ceea ce ar putea determina Rezerva Federală să majoreze dobânda de referinţă în cursul acestui an, transmite Reuters.
Conform celei de-a doua estimări, publicată de Departamentul american al Comerţului, Produsul Intern Brut al SUA a înregistrat, în trimestrul al doilea, o creştere anuală de 3,7%, faţă de un avans de 2,2% conform unei prime estimări. Revizuirea datelor pentru trimestrul al doilea este superioară estimărilor analiştilor, care mizau pe un avans de 3,2%, şi vine după un avans de 0,6% înregistrat de economia americană în primul trimestru.
Economia americană a fost susţinută de cheltuielile de consum (responsabile pentru aproximativ 70% din economia americană) care au crescut cu 3,1% în trimestrul al doilea, faţă de un avans de 2,9% cât s-a anunţat iniţial. De asemenea, investiţiile companiilor au revenit pe creştere (3,2%), în condiţiile în care prima estimare arăta o scădere. De asemenea, deficitul balanţei comerciale a fost mai mic decât s-a raportat iniţial, acesta contribuind cu 0,23 puncte procentuale la creşterea economică. Cheltuielile publice au înregistrat un avans de 2,6%, cea mai mare creştere din ultimii cinci ani.
Aceste date vin într-un moment în care oficialii Rezervei Federale americane dezbat dacă economia este suficient de puternică pentru a suporta prima majorare a costului creditului după 2006. Deşi piaţa muncii şi-a revenit după recesiune, inflaţia rămâne mult sub ţinta Băncii centrale iar recenta prăbuşire a pieţelor bursiere mondiale ar putea pleda în favoarea amânării momentului în care Fed va majora dobânda de bază.