16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
SUA ar trebui să investească mai mult în cercetare şi inteligenţă artificială
SUA ar trebui să investească mai mult în cercetare şi inteligenţă artificială

Inteligenţa artificială este deja peste tot în jurul nostru, chiar dacă nu ne dăm seama, şi este un domeniu în care Statele Unite ar trebui să investească mai mult, a afirmat preşedintele American Barack Obama într-un interviu acordat revistei Wired.
„M-am gândit la o structură care să reglementeze inteligenţa artificială şi am ajuns la concluzia că, într-o fază incipientă în tehnologie, o mie de flori ar trebui să înflorească. Iar guvernul nu trebuie decât să intervină foarte uşor, să investească intens în cercetare şi să se asigure că există comunicare între cercetarea teoretică şi cea aplicată. Pe măsură ce tehnologiile se dezvoltă, următorul pas, mult mai dificil, ar fi să le integrăm în structurile deja existente, iar aici guvernul trebuie să se implice mai mult”, a spus preşedintele american. Obama a mai adăugat că, în acest moment, SUA cheltuie mai puţin de un miliard de dolari pentru cercetarea în domeniul inteligenţei artificiale şi că suma ar trebui să fie comparabilă cu fondurile care au alimentat programul spaţial american, care a costat 80 de miliarde de dolari pe an, o jumătate de procent din PIB.
Mai mult, faptul că guvernul american investeşte în tehnologie nu înseamnă că rezultatul ar fi folosit în scopuri militare şi că este nevoie de tratate internaţionale care să reglementeze folosirea inteligenţei artificiale încă din stadiul incipient pentru că există ţări, precum Rusia sau Iranul, „care nu împărtăşesc aceleaşi valori”. „Sunt un adept al ideii că, dacă înţelegem schimbările climatice, dacă putem apăsa pedala de frână şi ne dăm seama cum evităm creşterea nivelului oceanelor, umanitatea va reuşit să se descurce în orice situaţie. Sunt un optimist. Am făcut multe lucruri bune, însă mai avem multe de făcut”, a mai spus preşedintele american. El a adăugat că guvernul american trebuie să găsească o soluţie pentru a asigura securitatea cibernetică fără să încalce dreptul la intimitate al cetăţenilor. În acelaşi interviu, Obama a mai spus că este un fan al serialului Star Trek pentru că „era vorba despre o umanitate comună şi despre încrederea că suntem capabili să rezolvăm orice problemă”. Obama a fost editor invitat al revistei Wired pentru numărul din luna noiembrie, dedicat frontierelor, care va debuta cu un editorial scris de preşedintele american.


Articole înrudite