16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Statele membre vechi creează mai multe probleme decât România şi Bulgaria”
„Statele membre vechi creează mai multe probleme decât România şi Bulgaria”

Preşedintele în exerciţiu al Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso, a apărat miercuri, în ultima sa conferinţă de presă, decizia de a primi România şi Bulgaria în rândurile Uniunii Europene (UE), argumentând că, fără extinderea Uniunii, "apetitul" Rusiei ar fi vizat astăzi nu Ucraina, ci Bulgaria şi statele baltice.
Barroso a făcut această remarcă întrebat fiind în ce măsură a fost credibilă extinderea blocului comunitar cu România şi Bulgaria, care la şapte ani de la aderare sunt în continuare monitorizate de Comisie prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) pentru deficienţele sistemelor de justiţie.
"Imaginaţi-vă pentru un minut că aceste ţări nu ar fi aderat la UE. În acest caz, probabil că acum nu am fi discutat numai despre Ucraina. Am fi discutat probabil despre Bulgaria sau despre statele baltice", a declarat preşedintele în exerciţiu al CE.
"Aşa că a fost un lucru bun. Fireşte că nu a fost perfect, dar permiteţi-mi să mă exprim foarte sincer: problemele pe care le avem în ultimii ani cu integrarea europeană au fost din cauza României şi Bulgariei? Bineînţeles că nu", a subliniat Barroso.
El a explicat că unele state membre mai vechi îngreunează mult mai mult procesul de decizie decât noile state membre, dând totodată asigurări că procesul de luare a deciziilor în 28 funcţionează, în pofida predicţiilor pesimiste contrare.
Jose Manuel Durao Barroso, care s-a aflat la cârmă CE timp de 10 ani, pentru două mandate consecutive, şi-a susţinut miercuri ultima conferinţa de presă în această calitate, după ce a prezidat ultima şedinţă de cabinet, cea de-a 424-a.
Extinderea UE a fost una din realizările Comisiei în acest interval, 10 ţări aderând în 2004 (Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Lituania, Letonia, Estonia, Cipru şi Malta), Bulgaria şi România în 2007, iar în 2013 - Croaţia.


Articole înrudite