Numărul persoanelor strămutate ca urmare a secetei severe care face ravagii în mai multe zone din Somalia a ajuns la peste 761.000, în creştere faţă de noiembrie 2016, conform unui raport dat publicităţii recent de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), citat de Xinhua.Peste 22.000 de cazuri de strămutări au fost înregistrate între 1 iunie şi 23 iunie, se arată în cel mai recent raport al Biroului ONU pentru coordonarea afacerilor umanitare (OCHA).Dintre cele 22.000 de persoane, 13.500 de locuitori din sate izolate din districtele Berdaale, Dinsoor şi Qansahdhere din regiunea Bay şi din districtul Rabdhuure din Bakool au ajuns în oraşul Baidoa.Potrivit ONU, Baidoa găzduieşte 174.280 de persoane dintre cele strămutate, în timp ce în Mogadishu (161.100) au ajuns 44% dintre cei alungaţi de secetă.''Începând de la 23 iunie, 16.300 de persoane strămutate s-au întors în zonele de origine din regiunile Bay şi Bakool'', se arată în raport. ''În 2017, 29.087 de refugiaţi din Somalia au revenit în această ţară'', se precizează în document.Conform agenţiilor umanitare, seceta severă a vulnerabilizat şi mai mult comunităţile locale. Mulţi locuitori au fost nevoiţi să îşi vândă bunurile şi să împrumute alimente şi bani pentru a supravieţui.Cornul Africii este afectată de o secetă severă după ce ploile au ocolit regiunea africană în noiembrie 2016 pentru al treilea an la rând.