Peste 100.000 de cetăţeni americani şi-au pus semnătura pe petiţii privind separarea paşnică a statelor lor de SUA, după realegerea de săptămâna trecută a democratului Barack Obama în funcţia de preşedinte al Statelor Unite ale Americii, transmit RT şi Local24. La început, au semnat o astfel de petiţie locuitorii din Louisiana, apoi, cei din Texas, iar ulterior au urmat rezidenţi din încă 18 state americane.
Petiţiile lor au fost postate pe site-ul internet al Casei Albe la secţiunea intitulată 'Noi, poporul!', unde oricine poate să-şi posteze propria petiţie sau să se alăture altora prezente.
Până la ora actuală pe adresa Casei Albe au venit petiţii de separare din partea locuitorilor a 20 de state: Texas, New York, New Jersey, Carolina de Nord şi Carolina de Sud, Alabama, Georgia, Florida, Indiana, Michigan, Tennessee, Louisiana, Kentucky, Arkansas, Colorado, Dakota de Nord, Oregon, Mississippi, Missouri şi Montana.
Astfel de petiţii au existat şi după alegerile din 2004 şi 2008, menţionează un articol din WKRC, adăugând că, în cazul în care o petiţie întruneşte 25.000 de semnături timp de o lună, atunci legislaţia obligă guvernul american la un răspuns oficial.
Cele mai multe petiţii conţin doar câteva rânduri. De exemplu, petiţia locuitorilor din Tennessee, sub care şi-au pus semnătura 8.000 de persoane, sună în felul următor: „Vă rugăm să oferiţi dreptul statului Tennessee să iasă în mod paşnic din componenţa SUA şi să-şi creeze propriul guvern”.
După numărul de semnături, lider este statul Texas, care a depăşit pragul oficial de 25.000 de semnături, ceea ce obligă Casa Albă la un răspuns oficial. Texanii se plâng pe cazuri „flagrante” de încălcare a drepturilor omului, denunţând în special NDAA (National Defense Authorization Act) şi TSA (Transportation Security Administration), precum şi dificultăţile grave economice cu care se confruntă SUA, care decurg, în opinia lor, din neglijarea de către guvernul federal a reformei privind cheltuielile interne şi externe.
Autorii petiţiilor se bazează în demersul lor pe Declaraţia de independenţă (1776), în care părinţii fondatori ai SUA proclamă că, în cazul în care „o formă de guvernare devine distructivă, oamenii au dreptul de a o modifica sau de a o aboli sau pot institui un nou guvern”.
Majoritatea petiţiilor provin din statele care au votat masiv pentru candidatul republican Mitt Romney, care a pierdut alegerile din 6 noiembrie în faţa lui Obama. Cu toate acestea, au venit şi petiţii din state care au votat şi pentru actualul preşedinte american în recentul scrutin.
Ultima oară, câteva state au ieşit din Uniune în 1860 şi 1861, după alegerea lui preşedintelui Abraham Lincoln. Mişcarea a fost urmată de Războiul Civil.