Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, îl acuza ieri în presa germană pe cancelarul Angela Merkel de "speculaţii iresponsabile" despre o posibilă ieşire a Greciei din zona euro în caz de victorie electorală a stângii radicale la Atena la sfârşitul lunii ianuarie, informează AFP.
"Dezbaterile şi speculaţiile iresponsabile despre scenarii 'Grexit' (ieşirea Greciei din moneda comună europeană) nu ajută cu adevărat", a subliniat social-democratul german în cotidianul Die Welt.
"Trebuie să fie clar pentru toţi: nu se pune problema unei ieşiri din zona euro. Sfaturile nesolicitate care dau oamenilor din Grecia sentimentul că nu ei sunt cei care decid cu votul lor viitorul, ci Bruxellesul sau Berlinul, chiar îi pot împinge pe alegători în braţele forţelor radicale", a considerat responsabilul politic.
Evocările unei posibile ieşiri a Greciei din euro au apărut după ce săptămânalul german Der Spiegel a afirmat în weekend că Angela Merkel ar fi gata să lase Grecia să iasă din zona euro dacă va câştiga stânga radicală SYRIZA alegerile din 25 ianuarie şi dacă acest partid va repune în discuţie austeritatea.
Berlinul nu a negat aceste informaţii, în timp ce afirmă că guvernul nu a avut o astfel de discuţie.
Liderul SYRIZA, Alexis Tsipras, vrea să pună capăt austerităţii impuse de creditorii internaţionali şi să restructureze datoria greacă.
Primul ministru grec în exerciţiu, conservatorul Antonis Samaras, agită, la rândul lui, spectrul ieşirii din moneda comună în încercarea de a câştiga în scrutinul anticipat.
Acuzată că exercită presiune asupra alegătorilor greci, Comisia Europeană se arată acum mult mai prudentă: comisarul pentru afaceri economice, Pierre Moscovici, afirmând că Comisia nu ia "nicio" poziţie în campania electorală greacă.