18 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Controversata actriţă de origine bulgară Michelle Bonev a stat 12 zile la un hotel de lux din Veneţia, cu ocazia primirii premiului „Action for Women” la prestigiosul Festival de Film de la Veneţia, potrivit cotidianului 24 chasa, citat de agenţia Novinite. Se pare că premiul a fost creat special pentru ea de către „prietenii” ei italieni, premierul Silvio Berlusconi şi ministrul Culturii, Sandro Bondi. Filmul „La revedere mamei”, pentru care Michelle Bonev a primit premiul, n-a rulat niciodată pe ecrane, nici în Bulgaria şi nici în Italia.
Puternica delegaţie de 40 de persoane, care a făcut deplasarea în Italia la acordarea premiului, a participat la un dineu pentru care s-au plătit 16.000 euro. La Veneţia s-a declanşat o anchetă care să clarifice cine a plătit facturile de deplasare şi cazare. Până acum se ştie că nu organizatorii festivalului. Ministrul bulgar al Culturii, Vezhdi Rashidov, a aprobat două demisii ca urmare a acestui scandal, pe cea a lui Alexander Donev, directorul Centrului naţional de film din Bulgaria, şi a ministrului adjunct al Culturii, Dimităr Derelviev, după ce s-a aflat că „misteriosul” film al actriţei Michelle Bonev fusese realizat şi cu o finanţare serioasă de la bugetul de stat, deşi scenariul nu fusese aprobat de o comisie de specialitate.
Actriţa şi realizatoarea Michelle Bonev a primit premiul veneţian în septembrie 2010. Chiar şi premierul Berlusconi a fost impresionat de frumoasa şi talentata bulgăroaică, el trimiţându-i o scrisoare de felicitare. Ea este de altfel cunoscută mai degrabă pentru relaţiile strânse cu directorul televiziunii naţionale italiene şi alte persoane importante, printre care şi Silvio Berlusconi. Premiul, „dedicat celei de-a 60-a aniversări a Convenţiei europene pentru protecţia drepturilor omului”, ar fi fost înmânat lui Bonev ca urmare a unei convorbiri telefonice între Sandro Bondi şi ministrul său adjunct, Nicolo Boreli, în cursul căreia Bondi ar fi spus că Berlusconi a cerut ca filmul actriţei să fie proiectat la Veneţia şi să primească şi un premiu, mai spune Novinite.

Articole înrudite