După concertul de caritate desfăşurat în decembrie, la Sankt Petersburg, în timpul căruia premierul rus Vladimir Putin a interpretat cântecul „Blueberry Hill” în limba engleză, alături de un band de jazz, organizatorul evenimentului, fondul „Federaţia”, nu a virat niciun ban în conturile vreunor instituţii medicale sau pe numele copiilor bolnavi, afirmă, într-o scrisoare deschisă, mama unei fetiţe grav bolnave al cărui caz a fost larg mediatizat în Rusia, informează RIA Novosti. De altfel, organizatorii concertului afirmă că acesta nici nu s-a desfăşurat pentru a strânge donaţii, ci doar pentru a atrage atenţia opiniei publice şi a sponsorilor asupra problemei, cum se obişnuieşte în Occident.
În decembrie anul trecut, la Sankt Petersburg s-a desfăşurat un concert de caritate în sprijinul copiilor bolnavi de cancer, concert la care au participat mai multe vedete mondiale, între care Alain Delon, Gerard Depardieu, Ornella Muti, Mickey Roorke, Kevin Costner, Monica Belucci, Vincent Cassel, Goldie Hawn, Kurt Russell, Paul Anka sau Sheron Stone, care au ovaţionat entuziasmaţi interpretarea lui Putin, aminteşte RIA Novosti.
Agenţii vedetelor americane care au participat la eveniment, în speţă ai actorilor Mickey Roorke şi Sharon Stone, nu pot confirma dacă în timpul acţiunii din decembrie s-au strâns donaţii, fapt care a amplificat controversele. „Da, ţin minte că Mickey Roorke a participat la un asemenea concert, însă nu vă pot spune dacă în timpul lui s-au strâns ceva bani sau nu”, a declarat pentru RIA Novosti impresarul actorului de la agenţia International Creative Management, una dintre cele mai importante pe piaţa show-businessului.
De altfel, Roorke este cunoscut ca un rusofil, subliniază în context RIA Novosti. „Dacă vreodată mi se va lua cetăţenia americană şi aş fi nevoit să aleg unde să-mi îndrept paşii, aş dori să-mi trăiesc ultimele zile în Rusia”, declara odată actorul, astăzi în vârstă de 58 de ani
„A fost un concert de caritate. Am luat decizia participării premierului pentru că prezenţa sa ar fi atras atenţia sponsorilor pentru trei unităţi medicale distincte, două din Sankt Petersburg şi una din Moscova”, explica luni purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov.
Reprezentantul premierului a mai adăugat că odată ce au început să apară semne de întrebare cu privire la donaţiile şi sponsorizările obţinute prin acest eveniment caritabil, guvernul a verificat stadiul acţiunii de echipare a spitalelor în cauză.
„Ne-am convins că sponsorii au demarat acţiunile de echipare a spitalelor, iar acest proces continuă. Este important să înţelegem cum funcţionează acest proces al operelor caritabile”, a mai precizat el, adăugând că spitalele vor primi toate echipamentele de care au nevoie în viitoarele câteva luni.