Problemele cu care se confruntă preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, au fost provocate de blestemul romilor, susţine o clarvăzătoare bulgară, Zorniţa, care avertizează că acesta va începe în curând "să facă paşi greşiţi", scrie blogul cotidianului Le Monde. "Foarte curând, preşedintele Sarkozy va începe să facă paşi greşiţi", a prezis clarvăzătoarea bulgară Zorniţa, care "a explicat furtunile violente urmate de inundaţii în Europa prin puterea malifică a vuvuzelelor sud-africane". "Blestemul pe care ţiganii l-au aruncat asupra lui îi va afecta sănătatea lui şi apropiaţilor lui, dar şi cariera politică. Nu va obţine niciodată un al doilea mandat, cu excepţia situaţiei în care se va găsi un antidot puternic", a explicat Zorniţa, care, adaugă Le Monde, nu a mers până acolo încât să îi propună preşedintelui serviciile sale.
Cotidianul bulgar Standart, care citează declaraţiile acesteia, merge mai departe cu speculaţiile despre "fericirea pierdută" a lui Sarkozy, adăugând că soţia sa, Carla Bruni, l-ar fi "expediat" deja. "S-a terminat cu dragostea şi norocul la Elysée, victime ale blestemului ţigănesc" titrează cotidianul.
Întrebându-se "cum au putut romii să îndeplinească o operaţiune în care opoziţia franceză, ajutată de protestele militanţilor pentru drepturile omului, a eşuat", Le Monde găseşte şi un răspuns, tot în declaraţiile clarvăzătoarei bulgare: "O singură fotografie este suficientă pentru ca ţiganii noştri bătrâni să îi strice viaţa". Dar pentru a-l blestema pe Sarkozy, romii bulgari şi români au folosit "artileria grea", susţin specialiştii. Înainte de a fi expulzaţi din Franţa, aceştia au sacrificat animale - cocoşi, iezi, câini comunitari - aruncând blesteme asupra familiei lui Sarkozy şi a unor miniştri din Guvernul său. "Viaţa noastră nu este uşoară, dar acum va trebui să se confrunte cu ea şi ei", ar fi declarat ei înainte de a "băga în buzunar cei 300 de euro ca ajutor pentru repatriere" şi a se îmbarca spre ţările de origine, conchide blogul cotidianului francez.