Şapte mari cotidiene europene, printre care Le Figaro (Franţa), Die Welt (Germania) şi El Pais (Spania), au semnat un parteneriat care le va permite să îşi schimbe între ele conţinutul şi să realizeze anchete în comun, potrivit AFP.
„Fiecare cotidian va supune o selecţie din propriile articolele puse la dispoziţie pe o platformă comună create în acest scop”, au scris într-un comunicat jurnalele regrupate în cadrul Alianţei europene a cotidianelor lidere (Leading european newspaper alliance).
„Ne-am stabilit să publicăm în fiecare zi unul sau două articole care ni se par pertinente”, a declarat Sofia Bengana, editor al ziarului Le Figaro.
Pe de altă parte, „interviuri, cronici, articole de opinie vor fi selecţionate special pentru publicare simultană în toate cotidienele partenere (...) cu ocazia marilor evenimente”, au precizat acestea.
„Vom stabili un anumit număr de subiecte care ar putea face obiectul unor anchete desfăşurate în comun”, a adăugat Sofia Bengana.
Cele şapte ziare, partenere în pofida liniilor editoriale uneori divergente, sunt Die Welt în Germania, El Pais în Spania, La Repubblica în Italia, Le Soir în Belgia, Le Figaro în Franţa şi cotidienele elveţiene Tages-Anzeiger şi La Tribune de Genčve.