Turkmenistanul poate fi considerat una dintre cele mai bogate ţări în gaze naturale din lume. Din punctul de vedere al rezervelor de gaze naturale este al 4-lea gigant, după Rusia, Iran şi Qatar. Se estimează că în anul 2011, rezervele sale de gaze naturale se cifrau în jurul a 25 de trilioane mc. Ceea ce reprezintă aproximativ 12% din rezervele mondiale. Odată cu descoperirea de noi zăcăminte, aceste rezerve vor creşte.
Până în anii trecuţi, Turkmenistanul, care deţine asemenea rezerve şi are potenţial de producţie şi export, putea să vândă gaze naturale doar Rusiei, prin conductele rămase de pe vremea Uniunii Sovietice. Astfel, Rusia deţinea monopolul în privinţa vânzării de gaze naturale în această ţară şi nu dorea să renunţe deloc la această poziţie. Aşa că Rusia adăuga la gazul său natural gazul ieftin din Turkmenistan şi îl exporta, în special în Europa Occidentală, la ce preţ dorea.
Turkmenistanul, care nu era mulţumit de această situaţie, a început să caute alte căi pentru a putea livra gaze naturale în afara graniţelor sale. În cele din urmă, din anul 2009, prin gazoductul cu o lungime de 1833 km, a cărui construcţie durează de 3-4 ani şi care traversează Uzbekistanul şi Kazahstanul, şi ajunge în Turkistanul de Est, vinde o cantitate importantă de gaze naturale Chinei. Această cantitate este astăzi de aproximativ 30-40 de miliarde mc. De asemenea, Turkmenistanul vinde şi Iranului aproximativ 8 miliarde mc anual prin gazoductul dat în funcţiune în 1997. Iar cantitatea vândută Rusiei este în jur de 50-70 miliarde mc/an.
În ciuda acestor importante cantităţi exportate, de ani de zile, Turkmenistanul doreşte să vândă gaze naturale în Europa, şi anume ţărilor Uniunii Europene, şi depune mari eforturi pentru a-şi atinge acest scop. Şi se gândeşte să realizeze acest lucru printr-o conductă care să traverseze Marea Caspică. Prin acest gazoduct denumit "transcaspic" se doreşte reducerea dependenţei ţărilor Uniunii Europene de gaze naturale ruseşti. Şi Uniunea Europeană poartă discuţii de ani de zile cu Turkmenistanul pe acest subiect, şi este dispusă să facă tot ce-i stă în putinţă pentru a reuşi.
Însă Rusia s-a opus ferm încă de la început acestui gazoduct. Îşi motivează atitudinea prin nesoluţionarea de 20 de ani a statutului juridic al Mării Caspice. Şi insistă că realizarea acestui gazoduct nu este posibilă pentru că nu există o bază juridică şi, de asemenea, că acest lucru va dăuna mediului. Cel mai recent, în luna iunie, ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, declara la Baku că Uniunea Europeană nu va sprijini construirea gazoductului transcaspic fără a ţine seama de interesele Rusiei. Avertizând, fără îndoială, astfel UE.
Pentru că acest gazoduct transcaspic contravine calculelor politice, economice şi geostrategice ale Rusiei, şi Iranul manifestă o abordare asemănătoare. În ceea ce priveşte nesoluţionarea statutului Mării Caspice, şi Iranul, care este responsabil tot atât cât Rusia de această situaţie, acţionează ţinând cont de propriile-i calcule politice, geopolitice şi economice. Astfel, Rusia şi Iranul reprezintă două mari obstacole în calea gazoductului transcaspic.
Dar în ciuda acestor obstacole, atât Statele Unite, cât şi Uniunea Europeană, continuă să susţină acest proiect. Şi declară că în calea construirii acestui gazoduct nu există niciun obstacol juridic sau de mediu. În special Uniunea Europeană afirmă că nu va putea fi vorba de obstrucţionarea construirii acestui gazoduct de către ţările riverane Mării Caspice în propriile ape teritoriale, pentru că acestea se înţeleg între ele. Cu alte cuvinte, UE şi SUA spun că atâta timp cât Turkmenistanul şi Azerbaidjanul s-au înţeles în privinţa conductei, nu va fi posibilă obstrucţionarea acestui proiect de către o altă ţară riverană.
