Serviciul rusesc de protecţie a siguranţei consumatorilor, Rospotrebnadzor, a descoperit peste 23.000 de site-uri care promovează sinuciderea sau care conţin informaţii despre modul în care pot fi comise acte sinucigaşe, informează Xinhua.
''De la 1 noiembrie 2012, Rospotrebnadzor a analizat peste 25.000 de site-uri şi pe mai bine de 23.700 dintre acestea au fost găsite informaţii despre modurile în care pot fi comise acte sinucigaşe sau care fac apel la comiterea de sinucideri'', arată Rospotrebnadzor, într-un comunicat emis marţi.
Serviciul rusesc de protecţie a siguranţei consumatorilor a anunţat că a colaborat cu serviciile specializate în aplicarea legii în vederea schimbului de informaţii privind comunităţile şi grupurile care promovează pe internet comportamentul sinucigaş în rândul copiilor şi al tinerilor.
Sinuciderile reprezintă o problemă socială gravă în Rusia.
Pe măsură ce autorităţile guvernamentale şi-au înteţit eforturile pentru a rezolva această problemă, rata sinuciderilor a scăzut timp de 14 ani consecutiv, ajungând în 2015 la nivelul înregistrat în urmă cu 50 de ani, conform informaţiilor publicate de agenţia rusă pentru statistică Rosstat.
Conform unor rapoarte date publicităţii anterior, agenţia rusă de reglementare a mass-media şi telecomunicaţiilor Roskomnadzor a blocat accesul la peste 275.000 de site-uri de la intrarea în vigoare, în urmă cu cinci ani, a unei legislaţii mai dure care restricţionează accesul la site-uri ce conţin informaţii cu privire la sinucideri, menţionează sursa citată.
Dezvăluirea, în mai 2016, de o anchetă a publicaţiei Novaia Gazeta privind existenţa unor "grupuri ale morţii" pe populara reţea de socializare VKontakte din Rusia (Facebook-ul rusesc) a provocat dezbateri aprinse în societatea rusă, unde tema sinuciderii este un subiect tabu. Informaţia a ajuns până şi în atenţia Kremlinului: preşedintele Vladimir Putin şi-a exprimat public îngrijorarea cu privire la acest fenomen, cerând o înăsprire a pedepselor pentru incitare la sinucidere, care acum se pedepseşte cu trei ani de închisoare.
Dezvăluirea existenţei acestor grupuri a avut un ecou puternic în societatea rusă, având în vedere că rata mortalităţii prin sinucidere în rândul minorilor este de 20 la 100.000 de persoane, de trei ori mai mare faţă de media la nivel global, conform statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).