Rotterdamul, cel de-al doilea mare oraş din Olanda, a fost ales „Oraşul european al anului 2015” în cadrul galei premiilor decernate de centrul britanic „Academy of Urbanism, informează ziarul „La Libre Belgique”. Locurile următoare în top 3 au fost ocupate de Aarhus, din Danemarca, şi Torino, din nordul Italiei.
„Rotterdamul are o populaţie tânără, deschisă şi tolerantă, adoptă inovaţii urbane şi arhitecturale şi se află în avandargă în termeni de antreprenoriat. Strategia sa vizează reunirea familiilor şi a întreprinderilor în partea centrală a oraşului prin intermediul dezvoltărilor urbane, a spaţiilor publice animate şi a unei foarte bune reţele de transport în comun”, a explicat preşedintele academiei, Steven Bee. Totodată, el a menţionat activitatea excelentă a primarului oraşului Rotterdam, Ahmed Aboutaleb.
„Academy of Urbanism” se defineşte pe pagina sa de internet drept o organizaţie independentă şi fără caracter politic, creată în 2006, din care fac parte atât teoreticieni, cât şi persoane care activează direct în dezvoltarea socială, culturală, economică, politică şi fizică a oraşelor şi satelor din Marea Britanie şi Irlanda.