Respingerea de către cetăţenii Scoţiei a ruperii ţării lor de Marea Britanie a devenit subiect de ironii pe internet şi pe reţelele sociale, unde utilizatorii au publicat glume, montaje foto şi imagini trucate, transmite Europa Press.
Astfel, reţelele sociale abundă de fotografii trucate în care apare Mel Gibson, în rolul legendarului luptător pentru independenţa Scoţiei, William Wallace, cu comentarii care mai de care mai acide. "Cum adică au spus nu?", scrie pe una dintre imagini, care reprezintă de fapt afişul filmului "William Wallace" al cărui protagonist a fost actorul Mel Gibson. Folosindu-se tot de cadre din filmul William Wallace, alţi internauţi au suprapus comentarii de genul: "William Wallace ar fi rezolvat altfel lucrurile", "William Wallace lupta pentru libertate, halal ironie...", "Vreţi să-mi spuneţi că Scoţia a votat împotriva propriei independenţe? Chestia asta îl va scoate din sărite pe Mel Gibson!", "Dacă voi sunteţi scoţieni, atunci mie unul mi-e jenă să mă mai numesc aşa" sau "Ce naiba, măi băieţi?"
Alt utilizator s-a mulţumit doar să posteze legendarul afiş al Looney Tunes (unul dintre cele mai cunoscute seriale de desene animate, produse între 1930-1969), care apare la sfârşitul fiecărui episod de desene animate şi care conţine la fel de cunoscutul mesaj "Thats all Folks'".
Regina Elisabeta a II-a a Angliei apare suprapusă pe afişul filmului "Game of the Thrones", cu coroana pe cap, îmbrăcată într-o armură cu ţepi şi sprijinindu-se într-o sabie, iar sub fotografia suveranei britanice apare mesajul: "You win or you die" (Câştigi sau pieri).
În viziunea internauţilor, şi scoţianul din serialul de desene animate Familia Simpson are ceva de comentat în legătură cu rezultatul referendumului pentru independenţă: "Fraţii şi surorile sunt duşmani naturali. La fel ca englezii şi scoţienii! Sau precum galezii şi scoţienii! Ori ca japonezii şi scoţienii! Sau ca scoţienii cu alţi scoţieni! Afurisiţii ăştia de scoţieni! Au distrus Scoţia!"
Într-o altă fotografie apare Ducesa de Alba, una dintre cele mai bogate femei din Spania, iar sub fotografia ducesei, apare următorul comentariu scris de un utilizator: "Singurul lucru care mă scoate din minţi este că Ducesa de Alba nu va fi regina Scoţiei".
Chiar şi cântăreţul Julio Iglesias apare într-una dintre imagini, peste fotografia lui fiind suprapus textul "Mergem în Scoţia şi tu ştii asta", o aluzie la unul dintre cunoscutele cântece ale artistului "Y lo sabes" (Şi tu ştii asta).