Referendum consultativ
Guvernatorul din Puerto Rico şi-a afirmat dorinţa de a susţine la Washington voinţa alegătorilor care au ales duminică, în cadrul unul referendum consultativ marcat totuşi de un enorm absenteism şi boicotat de opoziţie, să-şi vadă insula lor din Caraibe, aflată în stare de faliment, devenind al 51-lea stat american, transmite AFP.
"Ne vom prezenta pe scena internaţională pentru a susţine importanţa de a vedea Puerto Rico devenind primul stat hispanic al SUA", a declarat Ricardo Rossello, guvernatorul ajuns la putere în ianuarie cu această promisiune.
Declaraţiile triumfale sunt temperate totuşi, scrie AFP, de slaba participare la scrutin, care a atras mai puţin de un alegător din patru (22,7% — prezenţa la vot) din cei 2,2 milioane de cetăţeni înscrişi pe liste.
Potrivit rezultatelor aproape definitive publicate după închiderea secţiilor de vot, opţiunea susţinută de guvernator a întrunit peste 97% din sufragii, în timp ce partizanii statu-quo-ului sau independenţei, care au îndemnat la boicotarea referendumului, au primit doar 1,5% şi, respectiv, 1,3% din voturi.
Prăbuşită sub povara unor datorii de 70 de miliarde de dolari şi la o lună doar după declanşarea celui mai mare proces de faliment declarat vreodată de o entitate locală americană, insula riscă să aibă dificultăţi în a convinge Washingtonul să adauge o stea la drapelul Statelor Unite, mai notează AFP.
Fostă colonie spaniolă, Puerto Rico a devenit teritoriu american la finalul secolului 19, înainte de a obţine, în anii 1950, statutul special de "Stat Liber Asociat".
Cetăţeni americani, portoricanii vorbesc majoritar spaniola. Şi chiar dacă nu pot vota la alegerile prezidenţiale americane şi nici să-şi aleagă reprezentanţi în Congres, legile votate la Washington îi afectează în mod direct.
Ei pot intra liber în SUA şi pot servi în armată, aminteşte şi DPA, care scrie că actualul statut al insulei este ridiculizat de unii critici ca fiind un vestigiu al colonialismului. Aceiaşi critici spun că Statele Unite au o datorie morală de a face din fosta colonie spaniolă un stat al SUA.