Rusia, Turcia şi Occidentul au în comun un rival în Balcani: instabilitatea politică. Situată la confluenţa a trei imperii istorice, fâşia de pământ cuprinsă între Marea Mediterană şi Marea Neagră a fost mult timp ţinta competiţiei între puterile globale. Acum este doar o arie în conflictul dintre Rusia şi Occident. Cu toate acestea, cum ambele părţi încearcă să cumpere influenţa prin investiţii şi proiecte energetice, şi cum Turcia se luptă să ţină ritmul, provocările politice interne ameninţă să submineze eforturile externe de a dezvolta şi modela regiunea. În timp ce marile puteri îşi folosesc influenţa financiară şi politică pentru a obţine influenţă în Balcani, guvernele locale slabe vor continua să balanseze între naţiuni concurente.
Investiţii strategice din Occident
Guvernele occidentale au două obiective majore în Balcani: menţinerea stabilităţii în partea de vest a regiunii şi minimizarea influenţei ruse. În acest scop, Statele Unite şi Uniunea Europeană au fost implicate în politica internă din Balcani de când NATO s-a angajat cu trupe, în urma războiului bosniac şi conflictului din Kosovo din anii 1990. Trupele occidentale continuă să servească în Kosovo pentru misiuni de menţinerea păcii. Uniunea Europeană a folosit cantităţi considerabile de resurse şi capital politic pentru a aduce reforme şi dezvoltarea economică în regiune, dar cu rezultate mixte.
Occidentul are avantajul accesului la fonduri mari pentru dezvoltare şi apărare, care pot fi împărţite în rândul ţărilor însetate de creştere economică. E puţin probabil ca ţări precum Serbia şi Macedonia să adere la Uniunea Europeană în următorii zece ani; ele sunt trase înapoi de diviziuni interne şi de rezistenţa din partea actualelor state membre ale UE. Cu toate acestea, ele încă au acces la beneficiile economice care vin din legăturile strânse cu Europa. Între 2014 şi 2020, Uniunea Europeană intenţionează să acorde 1,5 miliarde de euro (aproximativ 1,7 miliarde dolari) pentru Serbia, un potenţial membru al UE, şi 11,4 miliarde de euro pentru Bulgaria, un membru actual al UE. În plus, asistenţă semnificativă pentru apărare vine în Bulgaria, ca parte a efortului de a consolida membrii NATO situaţi de-a lungul periferiei ruse. Criza din Ucraina a galvanizat Statele Unite în stimularea apărării de-a lungul limitei estice a NATO. NATO şi-a extins forta de răspuns multinaţională, a creat o nouă forţă vârf de lance, care se poate mobiliza rapid şi a creat un lanţ de avanposturi în estul Balcanilor, numite unităţi de integrare, care ar putea servi drept centre de comandă în timpul unui conflict. În acelaşi timp, luptele din Ucraina au determinat Uniunea Europeană să acorde prioritate proiectului energetic Southerb Corridor, care ar ocoli gigantul energetic rus Gazprom pe piaţa europeană de energie şi ar reduce dependenţa Europei de Rusia. În plus, Occidentul a descurajat puternic Bulgaria de a participa la proiectul South Stream cu Rusia. Când Bulgaria a renunţat, Rusia a anulat proiectul, în luna decembrie.
Rusia contracarează Occidentul
La rândul său, Rusia şi-a folosit influenţa în Balcani, unde are legături strânse istorice şi culturale cu ţări precum Serbia şi Grecia, pentru a ameninţa interesele occidentale. Cu toate acestea, interesul Kremlinului în regiune în ultimul an vine în mare parte din deteriorarea relaţiei sale cu Occidentul. Scopul Rusiei în Balcani este de a preveni extinderea trupelor occidentale şi a infrastructurii militare în regiune, menţinând în acelaşi timp o rezistenţă suficientă pentru a pune în aplicare proiecte strategice de infrastructură energetică. Deşi Occidentul are resurse mai mari pentru a investi în Balcani, Rusia deţine mai multe active energetice regionale şi un număr de credite restante ale guvernelor din Balcani. Moscova a reuşit să păstreze relaţii diplomatice bune cu unii oligarhi locali, în special în Bulgaria. În 2008, Gazprom a cumpărat un pachet majoritar la compania petrolieră sârbă NIS. La fel ca Uniunea Europeană, Rusia a oferit finanţare Serbiei – aproximativ 1,5 miliarde de dolari în ultimii doi ani. Kremlinul a încheiat, de asemenea, acorduri energetice şi de creditare cu Republica Srpska, entitatea etnicilor sârbi din Bosnia-Herţegovina. Presiunea Vestului poate că a pus capăt proiectului South Stream, dar conducta pe care Rusia intenţionează să o construiască în locul ei, Turkish Stream, ar putea ajuta Gazprom să contracareze eforturile europene de diversificare energetică. Conducta ar aduce gaze naturale prin Marea Neagră, la graniţa dintre Turcia şi Grecia. Pentru a ajuta Gazprom să ajungă pe pieţele din Europa Centrală, Rusia a susţinut construcţia unei conducte care să traverseze din Grecia, prin Macedonia, Serbia şi Ungaria. Spre deosebire de Turcia, aceste patru ţări se află în centrul unei ofensive diplomatice ruse. Cu toate acestea, în timp ce Rusia luptă pentru a gestiona provocările financiare şi politice interne, influenţa sa în Balcani este relativ limitată.
Interese turceşti
Turcia are propriile sale legături culturale şi interese economice în Balcani, dar îi lipsesc în prezent resursele şi puterea militară pentru a rivaliza cu Rusia sau cu Occidentul. Unul dintre obiectivele strategice ale Turciei este de a-şi menţine influenţa în Marea Neagră. Din punct de vedere istoric, Ankara a realizat acest lucru prin ancorarea sa pe Dunăre. Prin extensie, acest obiectiv presupune relaţii cu alte state balcanice de la Marea Neagră. Dar Turcia încearcă, de asemenea, să se apropie de Bosnia-Herţegovina, unde Ankara vrea să îşi sporească influenţa prin legături culturale şi istorice. Aceste conexiuni sunt importante: bosniacii musulmani au început migrarea către Turcia în secolul al 17-lea, şi câteva milioane de cetăţeni turci îşi revendică azi originile bosniace. Această afinitate etnică a determinat iniţiative guvernamentale de a investi în Bosnia-Herţegovina. Turcia nu poate atinge nivelul de investiţii financiare ale puterilor occidentale şi ale Rusiei în Balcani. Dar ca paznic la Marea Neagră şi în calitate de membru al NATO, Turcia joacă un rol important în eforturile bulgarilor şi românilor de stimulare a cooperării în domeniul apărării, ca răspuns la criza din Ucraina. Mai mult, Turcia a fost în măsură să utilizeze instrumente financiare şi politice pentru a intra în graţiile Bosniei. Turcia este între cei mai mari cinci investitori din ţară. De fapt, oficialii turci susţin că Turcia a investit 1,1 miliarde de dolari în Bosnia, din 1995 – o sumă semnificativă pentru o ţară cu un produs intern brut de aproximativ 18 miliarde de dolari. Conducta Turkish Stream, dacă va fi construită, ar da putere, fără îndoială, Turciei. Ankara ar juca un rol central în construcţia sa, şi ar folosi acest rol pentru a-şi îmbunătăţi relaţiile cu ţările care vor primi gaze naturale prin Turkish Stream, inclusiv Macedonia şi Serbia.
Violenţe în Macedonia
În ciuda atenţiei pe care o atrag din partea marilor puteri, Balcanii sunt adesea instabili, iar instabilitatea lor poate împiedica influenţa puterilor străine. De exemplu, violenţe mortale au izbucnit în Macedonia pe 9 mai, când personalul Ministerului de Interne a lansat o operaţiune împotriva presupuşilor militanţi etnici albanezi de la Kumanovo, culminând cu moartea a opt ofiţeri de poliţie şi 14 presupuşi militanţi. Aproape 40 de poliţişti au fost răniţi şi 30 de militanţi au fost arestaţi. Există, de asemenea, rapoarte neconfirmate privind victime în rândul civililor. Guvernul macedonean a susţinut că operaţiunea a vizat împiedicarea militanţilor de a comite atacuri teroriste planificate în interiorul ţării. Cu toate acestea, calendarul operaţiunii i-a făcut pe mulţi să creadă că represiunea a fost motivată politic – o diversiune care ar putea distrage atenţia de la un program guvernamental de interceptare a convorbirilor telefonice ilegale, recent descoperit. Vărsarea de sânge de la Kumanovo, plus dezvăluirile privind obţinerea ilegală de informaţii privind cetăţenii, subminează şi mai mult credibilitatea unui guvern în care cetăţenii deja nu mai au încredere. Pe 17 mai, zeci de mii de protestatari s-au adunat în capitala Macedoniei, Skopje. Discuţiile mediate de Occident, în ziua următoare, nu au reuşit să aducă un compromis între partidele guvernamentale şi opoziţie, iar menţinerea la putere a guvernului rămâne fragilă. Rusia se bazează pe prelungirea extensiei Turkish Stream prin Macedonia, în Europa Centrală, dar instabilitatea din ţară ameninţă să deraieze aceste planuri, într-un moment în care ţările de-a lungul rutelor alternative nu sunt receptive la propunerile ruseşti. Guvernul bulgar actual, sub presiune din partea Statelor Unite şi a Uniunii Europene, se opune participării la un proiect energetic condus de Rusia, în timp ce Albania îşi păstrează o orientare politică externă pro-occidentală. Cu o miză atât de mare, Ministerul rus de Externe şi-a exprimat un sprijin puternic pentru guvernul macedonean, ca răspuns la proteste. Ministerul a criticat partidele de opoziţie şi grupurile neguvernamentale deopotrivă, acuzându-le de a fi în complicitate cu puterile occidentale şi de a alege să urmeze o ideologie a haosului „revoluţiilor colorate”. Actualul guvern al Macedoniei este oficial în favoarea aderării la NATO şi UE, dar a fost deschis la propunerile Rusiei privind Turkish Stream. Un guvern slab, ca şi instabilitatea în creştere din Macedonia, împiedică ţara să devină un aliat occidental ferm sau un partener de încredere pentru Rusia.
O provocare regională mai amplă
Confruntările din Macedonia ridică spectrul reînnoirii tensiunilor şi violenţelor în Balcani, unde graniţele politice nu coincid cu graniţele etnice. Deşi violenţele recente probabil nu se vor răspândi într-o ţară din apropiere, în viitorul imediat, problemele Macedoniei sunt un motiv de îngrijorare în regiune. Serbia a ridicat nivelul de alertă, iar Bulgaria a trimis trupe pentru a consolida frontiera. Din 1999, guvernele occidentale au încercat să stabilizeze Kosovo şi zona înconjurătoare prin prezenţa pacificatorilor şi a programelor de dezvoltare la scară largă. Bruxelles-ul, de asemenea, a făcut presiuni asupra Serbiei pentru normalizarea relaţiilor cu Kosovo, ca o condiţie prealabilă pentru aderarea la UE. O potenţială creştere a militantismul de-a lungul frontierei dintre Kosovo şi Macedonia ar ameninţa această stabilitate şi subminează eforturile de lungă durată ale Occidentului în regiune.
În cele din urmă, oricât de mult timp şi putere politică externă sunt investite în Balcani, succesul depinde de prezenţa unei guvernări puternice şi stabile. Dar guvernele din Balcani sunt notorii pentru fragilitatea lor. În Bulgaria, tulburările sociale din 2013 au forţat guvernul să demisioneze. De atunci, ţara a avut mai multe guverne slabe, de scurtă durată, care au fost măcinate de dispute interne. Între timp, în Bosnia-Herţegovina, paralizia politică a împiedicat introducerea atât de necesarelor reforme economice şi politice. Protestele împotriva corupţiei, din 2014, au subliniat incapacitatea sistemului politic bosniac de a aborda problemele inerente ale ţării. Tumultul politicii balcanice permite puterilor străine să facă anumite incursiuni, stimulându-şi influenţa lor prin sprijinul financiar şi politic pentru guvernele locale.
Dar fragilitatea statelor balcanice le împiedică pe acestea să balanseze decisiv spre o putere străină. Ca şi alte naţiuni din zona limitrofă a Europei, multe dintre ţările din Balcani au încercat să-şi păstreze un grad de neutralitate. O strategie de echilibrare înseamnă că guvernele din Balcani pot accesa acorduri economice avantajoase, pachete de asistenţă financiară şi sprijin politic de la mai multe puteri externe. Rivalităţile geopolitice şi disputele locale din regiune au format în istorie o combinaţie explozivă, alimentând conflictele militare, cum ar fi Primul Război Mondial, precum şi numeroase lupte armate în Balcani. Astăzi, o concurenţă mai nuanţată are loc, deoarece puterile străine folosesc influenţa economică, cooperarea în domeniul apărării şi sprijinul politic pentru a-şi promova obiectivele în regiune. Conflictul din Macedonia – şi potenţialul pe care îl are de a răsturna planurile Rusiei în regiune – întruchipează problemele pe care puterile străine le întâmpină în Balcani. În timp ce Vestul, Rusia şi Turcia sunt dornice de a pompa capital în regiune, pentru propria lor bunăstare, guvernele slabe vor continua să caute un echilibru între puterile externe.
