17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Persecuţiile împotriva creştinilor au luat amploare în 2013
Persecuţiile împotriva creştinilor au luat amploare în 2013

Persecuţiile împotriva creştinilor au luat amploare în 2013, indică miercuri Indexul mondial al persecuţiei 2014, clasament anual al celor mai afectate 50 de ţări de acest fenomen, potrivit Asociaţiei „Portes Ouvertes France”, relatează AFP. 

Într-o conferinţă de presă la Paris, directorul organizaţiei, Michel Varton, a precizat că prin „persecuţii” nu se înţeleg doar actele de violenţă, ci şi presiunile, interdicţiile sau discriminările legate de religie. 

Pentru al doilea an consecutiv, Coreea de Nord rămâne ţara unde creştinii se confruntă cu cele mai mari riscuri, iar Somalia se clasează pe locul doi, triburile şi clanurile musulmane executând „aproape orice creştin pe care îl întâlnesc”. 

Alte ţări unde creştinii sunt supuşi persecuţiilor sunt Afganistan, Insulele Maldive, Arabia Saudită, Yemen, Iran, Libia, Uzbekistan şi Qatar, potrivit clasamentului. 

„În 36 din cele 50 de ţări studiate, islamismul este în mare măsură responsabil de persecuţia creştinilor”, afirmă Michel Varton, potrivit agenţiei franceze de presă. Cea mai afectată regiune este Sahel, unde o cincime din creştini trăiesc alături de o şeptime din musulmanii lumii. 

În privinţa asasinatelor, a subliniat Varton, „Siria, aflată în plin război civil, deţine tristul record al numărului de creştini asasinaţi (1.213)” şi a trecut de la locul 13 la locul trei în clasamentul Portes Ouvertes France. 

Pakistanul a cunoscut „cel mai grav atac împotriva creştinilor de la crearea sa, în 1947”, atunci când, la 22 septembrie 2013, un dublu atentat sinucigaş la ieşirea dintr-o biserică catolică din Peshawar a ucis 89 de creştini, potrivit asociaţiei. 

În Egipt s-au înregistrat „167 de acte violente de persecuţie, precum şi 492 de tentative de închidere a bisericilor sau clădirilor anexă”, mai relevă acelaşi index. 

Ţările unde creştinii au suferit cele mai multe violenţe au fost, în ordine, Republica Centrafricană, Siria, Pakistan, Egipt, Irak, Myanmar, Nigeria, Columbia, Eritreea şi Sudan. 

Asociaţie creată în 1976, Portes Ouvertes France stabileşte acest clasament din 1997, pe baza unor chestionare adresate reprezentanţilor săi, care operează în 60 de ţări.


Articole înrudite