Într-un raport prezentat ca o foaie de parcurs pentru adaptarea la schimbarea climatică, Departamentul american al Apărării a explicat că a început să se organizeze pentru ca misiunile sale să nu fie compromise de creşterea nivelului apelor, catastrofele naturale tot mai frecvente sau penuria de apă şi hrană în ţările în curs de dezvoltare. "Schimbările climatice vor dăuna capacităţii departamentului de a apăra naţiunea şi prezintă riscuri imediate pentru securitatea naţională a Statelor Unite", apreciază Pentagonul. "Un climat care se schimbă va avea repercusiuni reale asupra armatei noastre şi a modului în care ea îşi execută misiunile", continuă raportul.
Această foaie de parcurs urmăreşte adaptarea la schimbările climatice luând în considerare aceste riscuri în eforturile de război, planurile strategice de apărare şi modul în care armata depozitează sau transportă provizii.
Exprimându-se în cadrul unei conferinţe organizate luni în Peru, secretarul american al Apărării Chuck Hagel a întocmit un tablou sumbru al topirii gheţarilor, furtunilor din ce în ce mai violente şi a recoltelor precare generate de seceta care afectează deja milioane de persoane şi care ar putea "antrena valuri de migraţie masive". "Am văzut deja aceste evenimente producându-se în alte regiuni din lume şi există semne îngrijorătoare care sugerează că schimbările climatice pot pune grav în pericol stabilitatea propriei noastre emisfere", a avertizat el în cadrul acestei conferinţe care a reunit miniştrii Apărării de pe continentul american. "Pregătirea armatelor noastre va putea fi testată, iar capacităţile noastre vor putea fi consolidate", a sugerat Hagel. "Catastrofele naturale, care sunt din ce în ce mai frecvente şi mai intense, ar putea necesita mai multă susţinere din partea autorităţilor noastre civile şi mai mult ajutor umanitar", a adăugat el.
Aceste provocări ar putea, în plus, să submineze guvernele deja fragile, să "deschidă calea unor ideologii extremiste şi să creeze condiţiile pentru încurajarea terorismului".
Vorbind despre conferinţa ONU privind climatul din decembrie de la Lima, Chuck Hagel a apreciat că "şefii de la Apărare ar trebui să participe la această discuţie generală".