Aplicarea pedepsei cu moartea este în scădere în lume, dar mii de execuţii au loc în 2010 în ţări ca Iran, Coreea de Nord, Yemen, SUA, Arabia Saudită şi China, potrivit unui raport al Amnesty International, citat de AFP, informează Agerpres. Cel puţin 527 de pedepse capitale au putut fi înregistrate anul trecut de organizaţia pentru apărarea drepturilor omului, faţă de 714 "cel puţin" în 2009. Cifrele exclud China, care nu-şi face publice datele cu privire la acest subiect. Potrivit Amnesty, execuţiile în China s-ar număra "cu miile". Execuţiile cele mai numeroase au fost înregistrate în Asia şi în Orientul Mijlociu. Teheranul a recunoscut 252 de execuţii în anul trecut, printre victime fiind cinci femei şi un minor. Dintre ele, 14 persoane au fost executate în public. Alte 60 de execuţii au fost contabilizate în Coreea de Nord, 53 în Yemen şi 27 în Arabia Saudită. În SUA, 46 persoane au fost executate, fiind pronunţate 110 condamnări la moarte, cifră care reprezintă totuşi o treime din pedepsele capitale aplicate la mijlocul anilor 1990, notează Amnesty.
China se află în capul listei Amnesty, care afirmă că în această ţară pedepse cu moartea au fost pronunţate pentru "mii de persoane" în 2010, inclusiv pentru delicte comise fără violenţă, fără proceduri şi procese echitabile.
Unele ţări continuă să pronunţe pedeapsa capitală pentru "afaceri cu droguri, delicte economice, relaţii sexuale consimţite între adulţi şi pentru blasfemie", violând legislaţia internaţională asupra drepturilor omului, care interzice recurgerea la pedeapsa cu moartea, cu excepţia crimelor celor mai grave, deplânge de asemenea Amnesty. Potrivit organizaţiei, în Iran, Pakistan, Arabia Saudită şi în Emiratele Arabe Unite au fost condamnate la moarte persoane care aveau sub 18 ani în momentul faptelor, încălcându-se reglementările internaţionale. Amnesty îşi exprimă regretul, de asemenea, că şase ţări (Bahrein, Belarus, Guineea Ecuatorială, Somalia, Taiwan şi Autoritatea Naţională Palestiniană) au reînceput să practice execuţii.
"În pofida acestor eşecuri, anul 2010 ne apropie încă puţin de o abolire mondială", estimează Amnesty, amintind că Mongolia a anunţat un moratoriu asupra pedepsei cu moartea, considerat un pas important într-o ţară în care aceasta a fost considerată secret de stat, Gabonul a renunţat la pedeapsa capitală, ridicând la 16 numărul ţărilor membre ale Uniunii Africane care au optat pentru abolirea ei.
În ultimii 10 ani, 31 de ţări au abolit pedeapsa cu moartea, în legislaţie sau în practică, relevă ONG. "O lume fără pedeapsa cu moartea nu este doar posibilă, ci şi inevitabilă. Problema este doar cât timp va lua asta", conchide Amnesty.