Criza a schimbat multe în Europa, chiar şi politica de alianţe a cancelarei Merkel. În loc să se concentreze pe Paris, Merkel pune bazele unei complexe reţele de relaţii. Spre cine se îndreaptă acum Berlinul?
Francois Hollande şi Angela Merkel, parteneri dar nu mereu
Anul trecut, pe când se serbau cu surle şi trâmbiţe 50 de ani de la semnarea Tratatului de la Elysee, preşedintele Germaniei, Joachim Gauck adresa doar cuvinte de laudă: "nu cunosc alte două state care să aibă o legătură atât de strânsă şi de durabilă, la nivel personal şi instituţional."
Cuvintele frumoase însă nu pot ascunde răceala care caracterizează relaţiile inter-guvernamentale din ultimii ani. Chiar fostul premier francez, Alain Juppé, recunoştea, într-un interviu acordat Deutsche Welle în septembrie 2013, că, în ce-o priveşte, "colaborarea franco-germană nu a fost mereu cea mai bună. Avem conflicte."
Mai ales la capitole precum economie şi politică bugetară, Angela Merkel şi François Hollande au ales căi diferite, de multe ori chiar opuse. Merkel a pariat pe performanţă şi globalizare, în timp ce Hollande a preferat protecţia şi programele conjuncturale. În timp ce, în ciuda crizei, Germania s-a consolidat, Franţa a continuat să piardă. De abia la 14 ianuarie Hollande a anunţat o schimbare politică radicală, în care economia să aibă de câştigat, iar sectorul bugetar să treacă la măsuri de austeritate. Guvernul german aşteaptă cu nerăbdare trecerea de la vorbe la fapte.
Până în prezent, economia franceză slăbită afectează şi Germania. Berlinului îi lipseşte un partener puternic în Europa. Şi cu cât Germania a preluat mai vizibil conducerea în Europa, cu atât mai evidente au devenit acuzaţiile privind ego-centrismul Berlinului.
Merkel este respectată în Polonia
Există indicii privind diversificarea partenerilor europeni ai cancelarei Merkel. Ea caută de exemplu contacte strânse cu guvernul polonez şi ar putea încerca să îi ofere o poziţie europeană de top premierului Donald Tusk. Bartosz Dudek, şeful redacţiei poloneze de la Deutsche Welle, consideră relaţiile reci dintre Berlin şi Paris ca fiind un motiv real pentru "Germania de a-şi căuta alţi parteneri în cadrul Uniunii Europene - iar Polonia se potriveşte bine în această schemă." Tusk nu este doar politic apropiat de Merkel, ci şi pe plan personal.
Dudek vorbeşte şi despre poziţia Poloniei ca fiind cel mai important stat în Europa Centrală şi de Est, precum şi despre administrarea bună a crizei, de către guvernul de la Varşovia. În sondajele interne din Polonia, Merkel ocupă de mulţi ani o poziţie de frunte.
Eforturile de apropiere dintre Germania şi Polonia nu reprezintă însă o strategie de înlocuire a Franţei, este de părere Ianis Emmanouilidis, analist politic de la European Policy Center din Bruxelles. "Alianţa germano-franceză nu poate fi înlocuită. Este, pur şi simplu, nevoie de mai multe relaţii strategice."
Vizita în familie a lui Cameron
Mai puţin vizibilă pentru opinia publică este axa Berlin-Londra. Premierului conservator Cameron i-a revenit onoarea de a petrece un week-end în familie, la Berlin, cu Angela Merkel şi al ei soţ. Hollande aşteaptă încă o invitaţie similară - indiferent de partenera care l-ar însoţi în Germania. Europarlamentarul conservator britanic, Martin Callanan crede că invitaţia este logică.
Într-o declaraţie acordată DW, Callanan afirmă că Merkel şi Cameron au multe poziţii comune, consecinţele fiind vizibile în Europa. "Regatul Unit şi Germania preiau împreună, într-un fel, conducerea Europei de Nord, în timp ce Franţa devine liderul spiritual al sudului continentului. Şi, deşi geografic sunt vecini, Franţa şi Germania nu împărtăşesc aceleaşi ideologii."
Dar colaborarea dintre Berlin şi Londra are limitele ei, după cum crede analistul Ianis Emmanouilidis: "Problema este că Londra se mişcă în off-side. Altfel spus: Londra este importantă, dar relaţia cu Parisul este şi mai importantă. De acea se impun compromisuri mai ales cu Franţa, pentru a susţine progresul în Europa."
Este clar însă că, la nivel european, Merkel nu mai mizează necondiţionat pe Franţa, aşa cum au făcut unii dintre predecesorii ei la Berlin.
Începutul austerităţii
Nouă este şi ideea, generată de criză, de a pune bazele unei alianţe informale a statelor din nord, stabile financiar. Fie că este vorba de Finlanda, Suedia, Olanda sau Austria - toate statele îşi doresc ca ajutorul acordat sudului supra-îndatorat să nu fie zadarnic. Prin urmare, împreună fac presiuni pentru aplicarea măsurilor de reformă şi austeritate. Din exterior însă, doar Germania pare a fi singurul lider, unul cu putere de decizie unică.
Interesele comune nu ar trebui însă să alimenteze un conflict între nord şi sud, este recomandarea pe care Ianis Emmanouilidis o face cancelarei: "Nu cred că un conflict nord-sud ar folosi cuiva. Mai ales atunci când, din perspectiva Berlinului, această secesiune ar trebui combătută cu toate mijloacele." Dar nici o simplificare a situaţiei nu ar reflecta realitatea. Relaţiile sunt mult mai complexe", conchide Emmanouilidis.
Sfârşitul austerităţii
Şi aceasta ar fi şi concluzia politicii de alianţe a guvernului Merkel. Este mai complexă, s-a diversificat şi, în funcţie de situaţie, se schimbă şi alianţele. Sigur este însă că nici în perioada celui de-al treilea mandat al Angelei Merkel nu vom asista la schimbări dramatice de situaţie în politica europeană.
