Papa Francisc a atras atenţia, duminică, la Vatican, că „o lume în care femeile sunt marginalizate este o lume sterilă” şi a menţionat că ziua de 8 martie este o bună ocazie „de a sublinia importanţa femeilor”, transmite EFE.
„Femeile nu numai că sunt cele care dau naştere vieţii (...), ci au capacitatea de a înţelege lumea cu alţi ochi şi de a simţi lucrurile cu un suflet mai creator, mai tandru şi cu mai multă răbdare”, a afirmat Suveranul Pontif cu prilejul Zilei Internaţionale a Femeii.
Într-un scurt discurs rostit de la fereastra Palatului Apostolic de la Vatican, el a trimis un „salut tuturor femeilor care, zi de zi, încearcă să construiască o societate mai umană şi mai primitoare”.