Papa Francisc şi-a exprimat temerea joi că planeta se va "autodistruge" prin supraexploatarea resurselor sale naturale şi a amintit statelor obligaţiile pe care le au faţă de cei care suferă de foame, relatează France Presse. "Trebuie să protejăm din nou Pământul pentru a evita să se autodistrugă", a declarat papa în faţa Reginei Letizia a Spaniei şi a unei audienţe formate din reprezentanţi ai Organizaţiei ONU pentru alimentaţie şi agricultură (FAO) şi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), reuniţi la Roma cu ocazia celei de-a doua conferinţe internaţionale privind nutriţia. "În timp ce se vorbeşte de noi drepturi, cei flămânzi se află la colţul străzii cerând să fie incluşi în societate şi să aibă pâinea de zi cu zi. Este vorba de demnitate, nu de o favoare", a adăugat papa, care se află în prima sa vizită la sediul FAO din Roma. "Este corect să se hrănească toată lumea, dar nu toţi reuşesc, în timp ce surplusul şi deşeurile, supraconsumul şi utilizarea abuzivă alimentelor sunt un lucru comun", a adăugat suveranul pontif, denunţând "speculaţiile" alimentate de "dictatura profitului".
Francisc a respins, totodată, orice "condiţionare politică şi economică" în ceea ce priveşte accesul la hrană. "Din păcate, a continuat el, există câteva subiecte, cum ar fi foametea, cărora li se aplică atât de multe sofisme şi legat de care se manipulează date şi statistici în funcţie de securitatea naţională, prin corupţie sau referiri artificiale la criză'.
Papa a subliniat şi gravitatea situaţiei mediului, în lipsa unei bune exploatări a resurselor naturale. "Dumnezeu iartă mereu, oamenii uneori, dar natura nu iartă niciodată", a spus el. Şeful Bisericii Catolice pregăteşte pentru anul viitor o enciclică privind protecţia mediului şi respectul pentru natură.
În momentul desfăşurării primei conferinţe organizate de FAO privind nutriţia în 1992, mai mult de un miliard de oameni sufereau de foame. Astăzi, acest total a scăzut la 805 milioane, în timp ce populaţia lumii a crescut.