Consiliul de Securitate al ONU a înnoit pentru un an misiunea celor aproape 10.000 de Căşti Albastre pentru Liban (UNIFIL), avertizând împotriva izbucnirii unui nou conflict între această ţară şi Israel, notează AFP, citat de Agerpres.
Un proiect de rezoluţie, redactat de Franţa, a fost adoptat în unanimitate.
În acest text, Consiliul de Securitate atrage atenţia că "încălcarea încetării ostilităţilor ar putea duce la un nou conflict pe care niciuna dintre părţi sau regiunea nu şi-l poate permite". El "condamnă toate încălcările Liniei Albastre" care separă Libanul şi Israelul, "aeriene şi la sol şi lansează un apel ferm tuturor părţilor să respecte încetarea ostilităţilor".
Recent, armata libaneză a tras contra unei drone israeliene în sudul Libanului. Apoi, un atac a fost efectuat de o dronă armată la periferia de sud a Beirutului, un fief al Hezbollah, atribuită Israelului de autorităţi şi Hezbollahul libanez. Ea a fost considerată o "declaraţie de război" de preşedintele libanez, Michel Aoun.
În rezoluţia sa, Consiliul de Securitate îndeamnă "toate părţile să nu precupeţească niciun efort" pentru a menţine pacea, "să dea dovadă de maxim de calm şi reţinere şi să se abţină de la orice acţiune sau retorică de natură să compromită încetarea ostilităţilor sau destabilizarea regiunii".
La insistenţa Statelor Unite, potrivit diplomaţilor, Consiliul de Securitate i-a cerut în rezoluţia sa secretarului general al ONU, Antonio Guterres, să efectueze înainte de 1 iunie 2020 "o evaluare" a misiunii UNIFIL şi efectivelor acesteia.
Textul adoptat reclamă, de asemenea, la solicitarea Washingtonului, ca UNIFIL să aibă "acces deplin la Linia Albastră". Până în prezent, Căştile Albastre nu au obţinut întotdeauna permisiunea să se deplaseze în anumite locuri situate la nord de Linia Albastră unde au fost descoperite tuneluri, denunţate în decembrie de Israel. Rezoluţia deplânge lipsa de acces a Căştilor Albastre la intrarea în tuneluri de partea libaneză.