17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Brexit: Londra anunţă accelerarea negocierilor cu UE în septembrie
Brexit: Londra anunţă accelerarea negocierilor cu UE în septembrie

Negociatorii europeni şi britanici se vor reuni de două ori pe săptămână în septembrie pentru a încerca să ajungă la o înţelegere privind condiţiile divorţului dintre Regatul Unit şi Uniunea Europeană, prevăzut pentru 31 octombrie, a anunţat ministerul pentru Brexit, notează AFP, citat de Agerpres.
"Reuniuni tehnice" vor putea fi adăugate celor două întâlniri săptămânale, care vor continua în perioada suspendării Parlamentului de la Westminster între a doua săptămână din septembrie şi 14 octombrie, a precizat ministerul britanic.
"Dacă am fost încurajat în ultimele săptămâni de discuţiile mele cu lideri europeni legate de dorinţa de a aborda soluţii alternative la plasa de siguranţă antidemocratică, a sosit vremea ca cele două părţi să accelereze ritmul", a declarat premierul Boris Johnson într-un comunicat.
Această plasă de securitate, sau "backstop", este clauza din acordul de retragere ce are drept scop prevenirea reintroducerii post-Brexit a unei frontiere fizice între Republica Irlanda - ţară membră a Uniunii Europene - şi provincia britanică Irlanda de Nord. Ea prevede că, în lipsa unei soluţii mai bune la finalul unei perioade de tranziţie, Regatul Unit rămâne în întregime într-un "teritoriu vamal unic" cu UE.
Boris Johnson vrea să elimine această dispoziţie, deoarece ar împiedica Regatul Unit să urmeze o politică independentă în domeniul comercial, fiind supus în continuare regulilor europene.
"Sunt necesare reuniuni şi discuţii suplimentare dacă dorim să avem o şansă de a ajunge la o înţelegere asupra unui acord pentru ieşirea noastră de la 31 octombrie", a insistat el.
Boris Johnson a afirmat că ţara sa va părăsi Uniunea Europeană la acea dată, cu sau fără un acord de retragere. Cel negociat de fostul premier britanic Theresa May a fost respins de trei ori de Parlamentul de la Westminster.
Regatul Unit a făcut astfel cunoscut că va trimite ca reprezentanţi la Bruxelles specialişti în problema frontierelor şi politici comerciale pentru a-i acorda ajutor lui David Frost, consilierul lui Boris Johnson.


Articole înrudite