Decizie istorică în Arabia Saudită, singura ţară din lume care le interzicea femeilor să conducă le va permite în cele din urmă să se urce la volan, potrivit unui decret regal, comentează AFP.
Regele Salman a dat ordin pentru "a se elibera permise în egală măsură pentru bărbaţi şi femei", se menţionează în decretul publicat recent de agenţia oficială SPA.
Măsura urmează să intre în vigoare cu începere din iunie 2018 în acest regat ultraconservator din Peninsula Arabică.
În cadrul unui ambiţios plan de reforme economice şi sociale la orizontul anilor 2030 pentru a limita dependenţa sa de petrol, Riadul pare să relaxeze unele restricţii impuse femeilor şi încearcă prudent să promoveze forme de divertisment, în pofida opoziţiei ultraconservatorilor, într-o ţară unde jumătate din populaţie are sub 25 de ani.
Pe lângă interdicţia de a conduce autovehicule, femeile din Arabia Saudită sunt supuse tutelei unui bărbat din familia lor — în general tatăl, soţul sau fratele — pentru a face studii sau a călători.
Interdicţia de a conduce impusă femeilor era viu criticată de organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului.
Înainte de abolirea acesteia, suveranul saudit "a cântărit inconvenientele şi avantajele interdicţiei", a precizat decretul.
În opinia sa, "majoritatea marilor ulemale (doctori ai credinţei) sunt în favoarea unei măsuri care să le permită femeilor să conducă", marcând astfel o relaxare, pentru că aceştia din urmă s-au opus cu fermitate în trecut.
Numeroase femei din elita saudită care pot conduce la Londra sau Dubai, însă nu la Riad au încercat să treacă peste această interdicţie în Arabia Saudită, dar au fost sistematic arestate.
Autorităţile nu le-au trimis în faţa justiţiei pe acestea, dar au pretins de fiecare dată ca ele să semneze documente garantând că nu vor recidiva.
Militantele susţin că tradiţia şi obiceiurile se află la originea interdicţiei care nu se bazează pe niciun text islamic sau o decizie a justiţiei.
Decizia a ridica interdicţia impusă femeilor de a se urca la volan a venit după ce ele au primit autorizaţia să sărbătorească sâmbătă ziua naţională pe un stadion, o premieră pentru această ţară.
Decizia Arabiei Saudite de a le permite femeilor să urce la volan este un semnal "foarte pozitiv" şi "un mare pas în direcţia bună", a declarat recent Departamentul de Stat de la Washington.