Felul în care prea mulţi dintre noi ne-am instalat confortabil în drepturile noastre a făcut să nu ne punem problema că avem şi datorii, între care una fundamentală este aceea de a fi, de a deveni cetăţeni.
Duşmanul de moarte al românilor nu e nici Traian Băsescu, cu "regimul" său, nu e nici USL-ul, nu sînt nici partidele din opoziţie. Duşmanul de moarte al românilor este inerţia în care ne complacem şi după căderea regimului comunist, cînd am cîştigat drepturi pe care nu le-am avut pînă atunci, cînd am cerut şi ni s-au "dat" libertăţi, e adevărat, unele doar iluzorii, fiind bine controlate de puterea politică.
Presa "liberă" a fost şi încă este în bună măsură una din acele libertăţi controlate de puterea politică şi clientela acesteia (să ne aducem aminte cum, în anii '90, multe ziare şi reviste şi-au lipit de titlu atributul "liber", pentru a fi mai convingătoare pentru cumpărători). Libertatea de a ne alege conducătorii doriţi a fost şi este în bună măsură şi ea alterată prin manipulare, populism, minciună, coruperea alegătorilor prin constrîngeri legate de păstrarea locului de muncă ori prin cadouri electorale.
Felul în care prea mulţi dintre noi ne-am instalat confortabil în drepturile noastre a făcut să nu ne punem problema că avem şi datorii, între care una fundamentală este aceea de a fi, de a deveni cetăţeni. Ignorarea datoriei de cetăţean a făcut posibilă diabolizarea manifestaţiei maraton din Piaţa Universităţii din 1990 de către regimul Iliescu. O minimă dorinţă de informare a celor mulţi şi creduli, o simplă disponibilitate de a asculta şi cealaltă parte nu ar mai fi dat şanse manipulării grosolane feseniste că Piaţa Universităţii e plină de drogaţi, legionari şi de oameni plătiţi cu valută de partidele istorice pentru a duce ţara în anarhie.
Ignorarea datoriei de cetăţean a făcut posibile mineriadele şi aplaudarea ortacilor din Valea Jiului pe străzile Bucureştiului, la televiziunea publică şi în cvasitotalitatea presei de atunci, aservită puterii feseniste. Atrocităţile minerilor şi securiştilor infiltraţi au cutremurat lumea occidentală, îngheţînd pentru mulţi ani investiţiile străine în România şi izolîndu-ne de lumea civilizată. Barbari nu au fost doar minerii, ci şi cei care i-au aplaudat, toţi aceia care aveau acum dreptul să aplaude orice şi pe oricine, nu doar la comandă, ca la mitingurile lui Ceauşescu.
Neexercitarea datoriei de cetăţean a făcut posibilă împuierea unei clase politice cu rădăcini adînci în comunism, interesată să ţină ţara în izolare, pentru a se putea îmbogăţi din ruinarea economiei. Furtul a fost legitimat prin legi bine ticluite, care au permis împroprietărirea cu terenuri de mare valoare a clientelei politice ori cumpărarea la preţuri simbolice a caselor şi vilelor naţionalizate, unele valorînd acum milioane de euro.
Glasul cetăţeanului nu s-a făcut auzit nici atunci cînd fostul activist de partid era votat primar, parlamentar sau preşedinte. Şi doar acesta era bine cunoscut de populaţie, dar fusese un activist comunist "cumsecade". Rezolvase multora probleme personale în regimul comunist, de ce nu ar fi aşadar şi un bun deputat sau senator care să rezolve şi acum în democraţie problemele oamenilor?
Deşi s-au putut convinge de-a lungul anilor că parlamentarii odată aleşi îşi văd doar de problemele şi afacerile lor şi că prăpastia dintre aleşi şi alegători se adînceşte tot mai mult, oamenii au continuat să voteze promisiuni. Clasa noastră politică este un dat, alta nu avem.
Greşit. Este adevărat că noi am contribuit substanţial la afirmarea unor astfel de politicieni, prin inerţie şi neimplicare civică. Dar tot de la noi, doar de la noi, prin asumarea datoriei de a fi cetăţeni activi poate porni o schimbare în bine în modul de a se face politică. Un politician trebuie să-şi cîştige mandatul de la cetăţeni activi, nu de la simpli votanţi manipulaţi şi manipulabili.
Acesta ar putea fi sensul unei schimbări radicale în componenţa clasei noastre politice, doar atunci cînd datoria de cetăţean va fi cu adevărat exercitată.
