25 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Navele de război occidentale din Mediterană se îndreaptă spre Libia
Navele de război occidentale din Mediterană se îndreaptă spre Libia
- STATELE UNITE
Două nave de război americane, nava de asalt amfibie portelicopter USS Kearsarge şi nava de susţinere USS Ponce, au intrat în Canalul Suez şi se îndreaptă către Libia. Aproximativ 800 de puşcaşi marini se află la bord, iar acestora urmează să li se alăture alţi 400 de puşcaşi marini, care vor "furniza capacitatea (necesară) ducerii la bun sfârşit a unor evacuări de urgenţă şi operaţiuni umanitare", în caz de nevoie, potrivit secretarului Apărării, Robert Gates. Un distrugător lansator de rachete, USS Barry, a trecut, de asemenea, prin Canalul Suez şi se află, în prezent, în Mediterană, potrivit Marinei americane.

- MAREA BRITANIE
Plecată din Gibraltar, fregata HMS Westminster a Marinei britanice va înlocui fregata HMS York, care a distribuit material medical, furnizat de Suedia, la Benghazi, al doilea cel mai important oraş din ţară, aflat sub controlul opoziţiei. HMS Westminster este o fregată de tip 23, transportând, în general, elicoptere de tip MK 8 Lynx, lansatoare de rachete, torpile şi arme cu rază scurtă şi lungă de acţiune. Fregata "a îmbarcat, pe lângă materialul obişnuit, material medical, pături şi cearşafuri", a anunţat un purtător de cuvânt al armatei, la Gibraltar.

- CANADA
Plecată de la Halifax, în Noua Scoţie, fregata canadiană Charlottetown, la bordul căreia se află 240 de oameni şi un elicopter, urmează să ajungă la destinaţie în şase-şapte zile. Nici misiunea sa şi nici durata acesteia nu au fost definite în mod precis. Potrivit premierului Stephen Harper, nava urmează să ia parte la operaţiunile de evacuare canadiene şi internaţionale, deja în curs, în Libia.

- FRANÞA
Parisul a hotărât să trimită portelicopterul Mistral, al doilea tip de navă al Marinei franceze ca mărime, pentru a participa la evacuarea muncitorilor egipteni, împiedicaţi să plece în ţara lor, în cadrul măsurilor hotărâte de Uniunea Europeană (UE), a anunţat miercuri Ministerul Apărării. Portelicopterul şi fregata care-l însoţeşte ar putea îmbarca "aproximativ 800 de persoane", potrivit colonelului Thierry Burkhard, purtătorul de cuvânt al Statului Major.

- ITALIA
Mai multe nave urmează să părăsească Italia "în 24 sau 48 de ore", a anunţat ministrul italian al Afacerilor Externe, Franco Frattini. El a dat asigurări că Italia va trimite, la Benghazi, o navă cu ajutoare umanitare, "imediat ce condiţiile de securitate vor permite acest lucru".

- COREEA DE SUD
O navă de război sud-coreeană, Choi Young, care efectua o misiune de patrulare în largul coastelor Somaliei, a fost direcţionată spre Libia, pentru a ajuta la evacuare, unde urma să ajungă în noaptea de miercuri spre joi, potrivit Ministerului Apărării.

- CHINA
Beijingul a anunţat că a evacuat, deja, aproape 36.000 de chinezi care munceau în Libia şi peste 2.000 de persoane originare din alte ţări, în cadrul unei operaţuni de o amploare inedită pentru China. În ultimele zile, presa chineză oficială a acordat spaţii ample "succesului" importantei operaţiuni navale, terestre şi aeriene în favoarea numeroşilor muncitori chinezi, blocaţi în Libia din cauza insurecţiei populare contra colonelului Muammar Gaddafi.

Articole înrudite