„Politica agresivă a preşedintelui României, Traian Băsescu, devine tot mai provocatoare pentru Europa. Dar, dacă înainte acestea au fost simple fantezii ale unui lider politic nu foarte influent, aceste declaraţii trebuie privite cu alţi ochi după aderarea României la NATO şi UE”, crede politologul ucrainean Maksim Vetrov. „Problema nu rezidă atât în preşedintele Traian Băsescu. În societatea românească există de mult ideea că actualele graniţe ale ţării sunt injuste. Ideea României Mari este mult mai puternică acolo comparativ cu alte convingeri din Rusia sau Ucraina. În orice caz, asemenea stări de spirit sunt, în România, de mai mare amploare”, a declarat expertul pentru agenţia Regnum.
„Pe de o parte este UE, pe de alta – Rusia. Celelalte state intră, într-un fel sau altul, pe orbita de influenţă a celor doi mega-jucători. Iar astăzi, când România este membru NATO şi UE, aceste declaraţii sunt considerabil mai serioase”, a afirmat Vetrov.
Politologul este de părere că „ambiţiile României şi declaraţiile preşedintelui ei lucrează astăzi în favoarea consolidării geopolitice a Rusiei – principală contrabalanţă a UE şi NATO în Europa. Este firesc ca pretenţiile şi planurile conducerii române să neliniştească Ucraina şi Moldova. Iar tăcerea UE şi a NATO, care nu doresc să-l liniştească pe aliatul lor, obligă la o serioasă analiză a ameninţării române. Şi variante nu sunt multe. Cine poate garanta securitatea ţărilor spre care priveşte cu interes un membru al UE şi NATO? China este prea departe. Rămâne, deci, Rusia. Adică un membru UE împinge, practic, Ucraina şi Moldova la alianţa cu Rusia, pentru a se apăra de NATO şi de UE”, spune Verov, într-un interviu acordat agenţiei Regnum.