Meteoritul ce a strălucit în dimineaţa de vineri pe cerul oraşului siberian Chelyabinsk, în care trăiesc un milion de persoane, a explodat cu forţa a 20 de bombe atomice, afirmă specialiştii. NASA estimează că meteoritul avea dimensiunile unui autobuz şi cântărea aproximativ 7.000 de tone, fiind cel mai mare impact înregistrat în mai bine de un secol. Meteoritul a intrat în atmosfera Pământului la ora 09:20, ora locală, cu o viteză hipersonică de cel puţin 54.000 de km/oră şi s-a fărămiţat la 30-50 de kilometri deasupra solului, au estimat specialiştii ruşi. NASA a estimat o viteză mai mare şi o distanţă mai mică de sol în momentul fragmentării. Unda de şoc a distrus 100.000 de metri pătraţi de sticlă, peste 3.000 de clădiri din Chelyabinsk fiind afectate. Aproximativ 1.100 de persoane au solicitat îngrijiri medicale, 48 fiind spitalizate. Cele mai multe vătămări au fost provocate de cioburile de sticlă.
Oamenii de ştiinţă estimează că meteoritul a generat o forţă de 20 de ori mai mare decât bomba de la Hiroshima, însă roca spaţială a explodat la o altitudine mult mai mare. Amy Mainzer, un specialist din cadrul NASA, afirmă că atmosfera a jucat rolul de scut. Chiar dacă unda de şoc a distrus ferestre, „atmosfera a absorbit vasta majoritate a energiei exploziei”, a explicat Mainzer.
Vladimir Purgin, purtător de cuvânt al Ministerului de Urgenţe, afirmă că multe persoane au fost rănite atunci când s-au grăbit la ferestre să vadă care este cauza exploziei de lumină, ce a fost pe moment mai luminoasă decât soarele.
Unele fragmente de meteoriţi au căzut într-un lac de acumulare aflat în apropiere de oraşul Chebarkul, au relatat autorităţile locale. Impactul a produs un crater cu diametrul de 8 metri în gheaţa lacului.
Ferestrele distruse fac ca locuitorii din Chelyabinsk să fie expuşi la frigul cumplit, meteorologii prognozând temperaturi de -20 de grade Celsius peste noapte. Guvernatorul regiunii a cerut tuturor geamgiilor din regiune să ajute la repararea ferestrelor.
Premierul Rusiei, Dmitri Medvedev, a participat la un forum economic în oraşul siberian Krasnoyarsk. Medvedev afirmă că meteoritul poate fi un simbol care arată că „nu doar economia este vulnerabilă, ci întreaga planetă”.
Vicepremierul Rusiei, Dmitri Rogozin, afirmă că acest incident arată că este necesar ca marile puteri mondiale să dezvolte un sistem de interceptare a obiectelor spaţiale. „În acest moment, nimeni - nici noi, nici americanii - nu dispune de tehnologii care să permită doborârea meteoriţilor sau a asteroizilor”, a explicat Rogozin.
NASA a anunţat că meteoritul din Rusia reprezintă cel mai mare obiect spaţial care a căzut pe Terra din 1908, când 80 de milioane de copaci au fost puşi la pământ de o ciocnire cu un meteorit în Tunguska, Siberia. Chelyabinsk este la aproximativ 5.000 de kilometri la vest de Tunguska. Explozia de la Tunguska, ce a fost atribuită unei comete sau unui fragment de asteroid, este estimată la aproximativ 10 megatone.
Meteoritul care a căzut în Rusia era originar din centura de asteroizi dintre Marte şi Jupiter. Specialiştii afirmă că era nevoie ca telescoapele de la sol să fie îndreptate în direcţia potrivită la momentul potrivit pentru a fi zărit meteoritul înainte de impact. „Ar fi fost foarte greu de detectat, dar nu imposibil”, a explicat un reprezentant al NASA. Experţii afirmă că meteoritul ar fi putut produce probleme mult mai grave, deoarece în acea zonă din Siberia se găsesc numeroase institute de cercetare asupra armelor nucleare şi armelor chimice. Vladimir Chuprov, reprezentant al Greenpeace Rusia, a subliniat că meteoritul a căzut la doar 100 de kilometri distanţă de centrul de stocare nucleară Mayak, unde se găsesc zeci de tone de plutoniu îmbogăţit la nivelul necesar armelor nucleare.
Cu toate acestea, ruşii au întâmpinat evenimentul şi cu glume. Una dintre cele mai răspândite era aceea care anunţa că meteoritul ar fi fost programat să cadă pe 21 decembrie 2012 (atunci când mulţi credeau că vine sfârşitul lumii profeţit de maiaşi), însă a fost livrat cu întârziere de serviciul poştal rus, celebru pentru ineficienţa sa.