16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Marea Britanie ar putea intra în recesiune anul viitor
Marea Britanie ar putea intra în recesiune anul viitor

Economia Marii Britanii ar putea intra în recesiune anul viitor, în urma votului pentru ieşirea ţării din UE, a avertizat Comisia Europeană (CE), în prima sa evaluare a impactului economic al Brexitului, transmite Reuters.
Şi comisarul european pentru afaceri economice, Pierre Moscovici, a afirmat săptămâna trecută că impactul cumulat asupra PIB-ului Marii Britanii va fi între 1 şi 2,5% până în 2017.
Regatul Unit se va confrunta cu o încetinire semnificativă care va limita creşterea PIB-ului la 10,3 — 1,6% anul acesta, faţă de un avans de 1,8% estimat anterior de Comisia Europeană. Anul viitor, în cel mai defavorabil scenariu, Marea Britanie ar putea intra în recesiune, cu un declin al PIB-ului de 0,3%.
În cel mai optimist scenariu, economia britanică va creşte cu 1,1% în 2017, mult sub nivelul de 1,9% previzionat anterior de CE.
Referendumul din 23 iunie nu va afecta doar Regatul Unit ci şi restul economiei europene, prin câteva canale de transmisie, în special incertitudinile, investiţiile, comerţul şi migraţia, a avertizat Comisia Europeană.
În zona euro PIB-ul va înregistra o creştere de 1,5 — 1,6% anul acesta şi va încetini anul viitor la 1,3 — 1,5% apreciază CE. În precedentele estimări ale executivului comunitar publicate în mai, creşterea zonei euro era de 1,6% în 2016 şi de 1,8% în 2017.
Şi BCE a avertizat recent că Brexitul va reduce creşterea economiei zonei euro cu 0,3%, până la 0,5%, în următorii trei ani.
Marea Britanie nu face parte din zona euro dar, fiind una din cele mai mari economii din UE, este un important partener comercial. Rezultatul referendumului din Marea Britanie a sporit volatilitatea de pe pieţele financiare şi a dus la o depreciere semnificativă a lirei sterline.


Articole înrudite