Cea mai bună îngrijire din lume la sfârşitul vieţii este oferită în Marea Britanie, conform unui studiu efectuat de Economist Intelligence Unit (EIU) în 80 de ţări, informează AFP. Intitulat "Indicele pe 2015 de calitate a morţii, clasament de îngrijiri paliative oferite în lume", acest studiu oferă un procent de 93,9% Marii Britanii pentru că face "o integrare largă a îngrijirilor paliative în sistemul de sănătate publică (NHS) şi datorită unui sector de case de bătrâni foarte dezvoltat".
După Marea Britanie, în acest clasament se află Australia (91,6%), Noua Zeelandă (87,6%), Irlanda (85,8%) şi Statele Unite ale Americii (80,8%).
Cele mai modeste procente din clasament revin Irakului (12,5%), precedat de Bangladesh (14,1%), Filipine (15,3%) şi Nigeria (16,9%). China este în poziţia 71, în timp ce Iranul este pe locul 73.
Studiul constată că "rezoluţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) privind îngrijirea paliativă a creat un stimulent puternic pentru dezvoltarea acestei îngrijiri pentru toate ţările membre".
În ianuarie 2014, OMS a publicat primul studiu global pe această temă, exprimându-şi regretul ca "numai o singură persoană din zece" din lume, dintre cele care "au nevoie de îngrijiri paliative pentru a-i calma durerea, beneficiază de această posibilitate".
Potrivit organizaţiei, în fiecare an în lume sunt aproape 20 de milioane de pacienţi la sfârşitul vieţii care au nevoie de îngrijiri paliative. Dintre acestea, 6% sunt copii. În 2011, aproximativ 3 milioane de pacienţi din întreaga lume au primit acest tip de îngrijire.
Pentru ţările bogate, cu îngrijire medicală sofisticată, provocarea este de a trece (...) la sprijinirea acordată în cazul bolilor pe termen lung ", consideră, de asemenea, studiul, făcând apel la "recunoaşterea în mai mare măsură a beneficiilor economice ale îngrijirilor paliative în special în materie de "reducere a duratei şederii în spital" şi a reducerii trecerii pe la urgenţă.
În ţările în curs de dezvoltare, îmbătrânirea populaţiei, urbanizarea rapidă şi stilul de viaţă din ce în ce mai nesănătos au ca rezultat creşterea bolilor cronice, cum ar fi cancerul de plămâni şi diabetul.
"Fie ca este vorba despre reducerea costurilor, îmbunătăţirea calităţii vieţii şi supravieţuirea pacienţilor, dezvoltarea serviciilor de îngrijire paliativă trebuie să fie o prioritate pentru toate serviciile de sănătate din lume", susţine studiul efectuat de Economist Intelligence Unit (EIU), citat de AFP.