16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Limita de viteză în New York va fi redusă de la 48 la 40 km/h
Limita de viteză în New York va fi redusă de la 48 la 40 km/h

Limita vitezei legale pe străzile din New York va fi redusă de la 48 la 40 de km/h, o amplă campanie de informare a conducătorilor auto fiind lansată în ultimele zile, transmite agenţia France Presse. Începând cu data de 7 noiembrie, limita de viteză permisă va fi de 40 de km/h în cel mai mare oraş al SUA. Limita actuală de rulare pentru autovehicule - de 48 km/h - datează din 1964.
Autorităţile au explicat că intenţionează să facă astfel străzile mai sigure pentru pietoni, ciclişti şi conducătorii auto, obiectivul fiind să nu mai existe victime din cauza accidentelor de circulaţie.
Un pieton lovit de o maşină care rulează cu 40 de km/h se confruntă cu un risc de două ori mai mic să moară comparativ cu un accident provocat de un autovehicul care rulează cu 48 de km/h, au precizat responsabili din primăria oraşului New York.
Pentru informarea publicului, Departamentul transporturilor a demarat o campanie amplă de informare în cadrul căreia au distribuit mii de pliante şi au difuzat spoturi la radio, precum şi mesaje pe reţelele de socializare Twitter, Instagram, Facebook, Flickr.
Un sfert din accidentele petrecute în 2013 în New York, soldate cu moartea a 178 de pietoni, au fost cauzate de viteza excesivă, potrivit Departamentului Transporturilor. Amenda pentru viteză excesivă variază între 150 şi 600 de dolari, iar încasările în acest an au crescut cu 36% faţă de anul trecut, de la 65.985 la 89.630 de dolari.


Articole înrudite