Aproximativ jumătate dintre europeni se tem că sosirea refugiaţilor creşte riscul de atacuri teroriste în ţările lor, arată un sondaj, care constată de asemenea că mulţi, mai ales în estul Europei, îi consideră o povară pentru economia lor, relatează Reuters şi AFP.
Studiul publicat de Pew Research Center cu sediul la Washington constată că în opt din cele 10 ţări examinate, reprezentând 80% din populaţia europeană, cel puţin jumătate dintre cei intervievaţi consideră că sosirea solicitanţilor de azil "creşte riscul de terorism". Mai mult de un milion de refugiaţi au fost înregistraţi în Europa în 2015, fugind mai ales de războiul din Siria.
Proporţia atinge un record (76%) în Ungaria şi Polonia (71%), ţări care au primit puţini migranţi şi ale căror guverne au adoptat politici foarte ferme faţă de refugiaţi. Germanii, care au primit cel mai mare număr de migranţi, sunt 61% care îşi exprimă această îngrijorare, italienii 60% şi britanicii 52%.
Guvernele Ungariei şi Poloniei au condus criticile la adresa eforturilor Uniunii Europene pe parcursul anului trecut pentru a distribui solicitanţii de azil în interiorul blocului, cei mai mulţi din Siria şi Irak.
Cancelarul Angela Merkel, care a continuat o politică de primire a aproximativ un milion de refugiaţi în Germania anul trecut, a declarat luni că militanţii islamişti s-au folosit de valul de sosiri pentru a se infiltra în Europa. Unii dintre cei implicaţi în atacurile Statului Islamic la Paris şi Bruxelles se crede că au venit din Siria, notează Reuters.
În mod paradoxal în Franţa, o ţară dur lovită de atentate teroriste în 2015, majoritatea (51%) nu împărtăşesc această opinie, 46% considerând că riscul este crescut, notează France Presse.
În mod general, "criza refugiaţilor şi ameninţarea teroristă sunt foarte clar legate în mintea multor europeni", consideră institutul Pew Research, subliniind că "creşterea recentă a numărului de refugiaţi în Europa este preponderentă în retorica anti-imigranţi a partidelor de extremă-dreaptă de pe tot continentul şi în dezbaterea foarte controversată despre decizia Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană".
Preocuparea europenilor se extinde de asemenea la situaţia lor economică. O proporţie semnificativă vede în sosirea refugiaţilor "o povară", deoarece "ei sunt în stare să ne ia locurile de muncă şi beneficiile sociale", potrivit Pew. Aceştia ajung la 82% în Ungaria, 75% în Polonia, 72% în Grecia, 65% în Italia şi 53% în Franţa.
Europenii sunt în general mai numeroşi care cred că diversitatea culturală şi etnică este un lucru rău pentru ţara lor decât invers. Şi o majoritate consideră că este important ca obiceiurile şi tradiţiile comune să fie partajate pentru a aparţine în mod real la o comunitate naţională.
Sondajul, care se referă de asemenea la opinia din Statele Unite, a fost realizat de Pew pe un eşantion de 11.494 de persoane între 4 aprilie şi 12 mai.