O colecţionară de origine taiwaneză a fost jefuită miercuri de bijuterii în valoare de 5 milioane de euro pe autostrada dintre aeroportul Roissy şi Paris, au anunţat surse apropiate de dosar, preluate joi de AFP.
Miercuri în jurul orei 17.00, femeia se apropia de Paris cu preţioasele bijuterii când a fost spart un geam al taxiului în care se afla, a precizat sursa. Furturile prin portiera maşinii sunt frecvente pe acest tronson al autostrăzii A1 din Franţa, un tunel în Saint-Denis unde maşinile încetinesc de obicei, însă de această dată prada este excepţională. Potrivit primelor elemente ale anchetei, trei hoţi au furat bijuteriile şi au fugit prin uşile de siguranţă ale tunelului.
Colecţionara, o femeie de origine taiwaneză care locuieşte în Germania, cumpărase recent bijuteriile, printre care un inel de 1,7 milioane de euro, şi le ducea la un muzeu parizian. Parchetul din Bobigny a deschis o anchetă.
La câteva sute de metri în nordul Parisului, pe autostrada A1, tunelul Landy şi împrejurimile sale sunt teatrul unor repetate furturi prin portiera maşinii, ţinte fiind în ambuteiaje maşinile luxoase sau străinii care se presupune că deţin mari sume de bani lichizi. În februarie 2010, Christina Cernoveţkaia, fiica primarului de atunci al Kievului, a fost victima unui furt asemănător, în aceeaşi zonă. I-a fost furată atunci o geantă care conţinea, potrivit victimei, bijuterii - inele şi cercei - în valoare de 4,5 milioane de euro, aminteşte AFP.