16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Infracţionalitatea contra mediului înconjurător este în creştere
Infracţionalitatea contra mediului înconjurător este în creştere

Infracţionalitatea contra mediului înconjurător este în creştere, a declarat preşedintele Eurojust, Michele Coninsx, făcând apel la o mobilizare generală împotriva acestui flagel, transmite AFP. Traficul cu coarne de rinocer sau gestionarea depozitelor ilegale de deşeuri toxice sunt domenii care atrag tot mai mult membrii reţelele de crimă organizată, care realizează astfel „imense profituri”, a afirmat şeful oficiului european de cooperare judiciară cu sediul la Haga. „Numărul infracţiunilor creşte, dar nu am constatat creşterea pe măsură a numărului de urmăriri penale şi de condamnări”, a adăugat ea, susţinând că, la fel ca şi în cazul crimei organizate, aceste infracţiuni se pot combate prin armonizarea reglementărilor şi aplicarea unor sancţiuni de descurajare. „Profiturile sunt enorme, iar pedepsele, slabe”, şi traficanţii se strecoară cu abilitate printre prevederile legii din cauza lipsei de expertiză a poliţiei şi justiţiei sau a slabei cooperări internaţionale, a explicat Coninsx. Potrivit OECD, numai traficul ilegal de deşeuri generează, la nivel internaţional, o cifră de afaceri anuală cuprinsă între 30 şi 70 de miliarde de dolari. Mafia italiană a dat tonul. În 2013, Eurojust inventaria 296 de clanuri mafiote implicate în afaceri cu gropi ilegale de deşeuri în Europa, Asia şi Africa. Ele încearcă în prezent să intre pe piaţa energiilor regenerabile pentru a-şi spăla profiturile. Totodată, dorinţa de a reducere costurile creşte în rândul producătorilor industriali tentaţia de a neglija regulile de mediu, avertizează un raport al Eurojust. Oficiul a contribuit, în 2012, la dezarticularea unei reţele de trafic cu gunoi de grajd între Olanda, Belgia, Germania, Polonia şi Elveţia, care viza evitarea unor taxe de 8-9 milioane de euro. În raport se mai menţionează „creşterea semnificativă a numărului de descărcări ilegale de deşeuri în Germania”. „Crima organizată a pătruns şi în traficul cu animale”, pentru care Europa este o piaţă bună şi o placă turnantă, adaugă raportul. Eurojust s-a ocupat de o reţea de traficanţi de păsări, care acţiona în Belgia, Spania, Franţa şi Marea Britanie. În Africa, „organizaţii teroriste sunt finanţate din traficul de rinoceri”, a mai spus Michle Coninsx.


Articole înrudite