Preşedintele american Barack Obama le-a cerut, în glumă, oamenilor de ştiinţă de la NASA care au trimis recent pe Marte robotul Curiosity să-l informeze imediat dacă vor găsi urme de viaţă pe planeta roşie, transmite AFP.
„Dacă veţi intra vreodată în contact cu marţieni, vă rog să mă informaţi imediat”, a glumit Obama, în timpul unei conversaţii telefonice din avionul prezidenţial Air Force One cu oameni de ştiinţă de la Jet Propulsion Laboratory al NASA.
„Am multe alte lucruri în atenţie, însă îmi imaginez că acesta ar fi prioritar. Chiar dacă nu ar fi vorba decât de microbi, ar fi extrem de interesant”, a adăugat el.
Curiosity, care a ajuns săptămâna trecută pe Marte după o aterizare de înalt risc, are ca misiune căutarea de urme de viaţă pe planeta cea mai apropiată de Pământ. Robotul are de asemenea ca sarcină să raporteze informaţii în vederea unei misiuni cu echipaj uman pe planeta roşie.
Curiosity va ridica de asemenea un laborator ştiinţific pe creasta muntelui Sharp, un important munte de pe Marte de 5.500 metri altitudine format din straturi de sedimente care ar putea avea până la un miliard de ani.
Obama a adăugat că, datorită devotamentului oamenilor de ştiinţă de la NASA, Curiosity „a atras atenţia a milioane de oameni din întreaga lume”.
„Sunteţi mândria NASA. Sunteţi exemple ale priceperii şi ingeniozităţii americane şi este cu adevărat o realizare extraordinară”, a declarat preşedintele american, promiţând să continue să investească în ştiinţă şi tehnologie.
În timp ce Barack Obama, datorită poziţiei sale de preşedinte în exerciţiu, a putut să le vorbească direct oamenilor de ştiinţă de la NASA, adversarul său republican Mitt Romney s-a limitat la a evoca subiectul în timpul unei reuniuni de campanie în Florida.
Salutând „măreţia” SUA, fostul guvernator al statutului Massachusetts a declarat la Saint Augustine, în Florida: „Vom ateriza pe Marte şi vom obţine o bună privire generală asupra a ceea ce se întâmplă”.