Pedeapsa cu închisoarea pentru un agent dublu al CIA, închis din 1997 pentru spionaj în favoarea Rusiei, a fost suplimentată marţi cu opt ani, fostul spion continuând să furnizeze secrete ruşilor din celulă, prin fiul său, informează AFP.
Harold James Nicholson, 59 de ani, condamnat la 23 de ani de închisoare, a recunoscut că şi-a folosit fiul, în 2006-2008, ca intermediar cu Rusia, cu ocazia vizitelor acestuia la penitenciarul din statul Oregon (nord-vestul Statelor Unite), unde este închis spionul. Potrivit Ministerului Justiţiei, este prima dată că un spion condamnat deja primeşte o nouă pedeapsă pentru spionaj în favoarea unei ţări străine.
Nicholson a recunoscut că „a acţionat în favoarea Federaţiei Ruse, cu ajutorul fiului său, Nathaniel, furnizând informaţii şi primind bani pentru vechile sale acţiuni de spionaj”, arată ministerul. „A fost vizitat de mai multe ori (la închisoare) de fiul său, Nathaniel, căruia i-a transmis informaţii pentru Federaţia Rusă”, adaugă ministerul. Între 2006 şi decembrie 2008, Nathaniel a mers la San Francisco, Mexico, Lima şi Nicosia pentru a se întâlni cu agenţi ruşi, potrivit Justiţiei.
Deţinutul i-a arătat lui Nathaniel „cum să călătorească cu banii de la ruşi fără să atragă atenţia şi cum să-i împartă membrilor familiei”. Pedeapsa suplimentară cu închisoarea a fost dată în urma unui acord cu Nicholson, care s-a declarat vinovat de complot, în calitate de agent care a acţionat în favoarea unei ţări străine, şi de complot în vederea spălării de bani.
Ancheta dovedeşte că „spionajul internaţional rămâne o ameninţare pentru America, la câteva decenii după încetarea războiului rece”, spune un agent FBI din Oregon, adăugând că „în plan personal, acest lucru arată necazurile pe care un tată le poate face manipulându-şi fiul şi forţându-l să facă lucruri dezonorante”.