28 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Preşedintele kenyan, Uhuru Kenyatta, a ars marţi 15 tone de fildeş, cea mai mare cantitate incinerată până acum în Kenya, şi a promis să distrugă întregul stoc de fildeş din ţară până la sfârşitul anului 2015, transmite AFP.
„Ceea ce se face pentru protejarea biodiversităţii este prea puţin comparativ cu actualele ameninţări faţă de mediu”, a declarat preşedintele Kenyatta în Parcul naţional Nairobi, adăugând că „este urgent să se intensifice lupta împotriva crimelor la adresa naturii”. „Vom arde restul stocului din ţară în acest an”, a precizat el cu ocazia incinerării organizate cu ocazia Zilei Mondiale pentru Viaţa Sălbatică.
„Vrem ca generaţiile viitoare de kenyeni, africani şi oameni din toată lumea să se poată bucura de măreţia şi frumuseţea acestor animale minunate. Ultimul cuvânt nu le va mai aparţine braconierilor şi celor care îi finanţează”, a adăugat şeful statului kenyan.
În China, kilogramul de fildeş se cumpără cu circa 2.100 de dolari, iar cantitatea distrusă marţi reprezintă o valoare de piaţă de aproximativ 30 de milioane de dolari.
„Este cea mai importantă cantitate de fildeş arsă vreodată în Africa”, a spus Iain Douglas-Hamilton, fondator al ONG-ului „Save the Elephants”. Kenya este nu numai un teritoriu de braconaj intens al elefanţilor africani, ci şi un important punct de trecere pentru traficul de fildeş prelevat de la pachidermele ucise în regiune.


Articole înrudite