16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Guvernele din zona euro vor finanţa, pentru moment, Fondul Unic de Rezoluţie
Guvernele din zona euro vor finanţa, pentru moment, Fondul Unic de Rezoluţie

Guvernele statelor din zona euro au căzut, marţi, de acord să acorde linii naţionale de credit în valoare de până la 55 de miliarde de euro pentru a acoperi costurile băncilor care vor da faliment, până când vor exista contribuţii suficiente din partea băncilor la Fondul Unic de Rezoluţie (SRF), transmite Reuters.
Fondul Unic de Rezoluţie (SRF) face parte din proiectul uniunii bancare în zona euro, în conformitate cu care toate marile bănci din zona euro vor fi supervizate de Banca Centrală Europeană şi toate depozitele bancare vor fi garantate până la 100.000 de euro.
Liniile naţionale de credit ce vor fi deschise de la începutul anului următor vor susţine Fondul Unic de Rezoluţie la care băncile ar urma să plătească taxe anuale şi care, la finele unei perioade de tranziţie de opt ani, ar urma să ajungă la 55 de miliarde de euro.
„Statele membre care participă la uniunea bancară au căzut de acord să pună la punct un sistem de aranjamente de finanţare de tip punte pentru a asigura o finanţare suficientă a SRF în timpul perioadei de tranziţie”, se arată într-o declaraţie a miniştrilor europeni de Finanţe.
Contribuţiile vor fi împărţite între guvernele participante în funcţie de sumele pe care se aşteaptă să le primească din partea sectoarelor bancare naţionale.
„Suma totală şi modul de repartizare va fi revizuit la finele lui 2017, sau mai devreme, dacă şi state membre care nu sunt în zona euro decid să se alăture uniunii bancare”, se mai arată în declaraţie.
Miniştrii subliniază, însă, că liniile naţionale de credit vor fi trase doar în ultimă instanţă, numai după ce vor fi epuizate toate celelalte surse de finanţare, care includ recurgerea la fondurile acţionarilor, ale deţinătorilor de obligaţiuni şi chiar şi a deponenţilor, potrivit directivei UE privind redresarea şi rezoluţia bancară.
De asemenea, Fondul Unic de Rezoluţie poate împrumuta singur fonduri, beneficiind de garanţia contribuţiilor viitoare ale băncilor, iar această opţiune trebuie utilizată şi ea înainte de a se folosi liniile naţionale de credit.
În timp, liniile naţionale de credit ar urma să fie înlocuite de o garanţie comună, care cel mai probabil va fi fondul de salvare a zonei euro (European Stability Mechanism), cel mai târziu la finalul perioadei de tranziţie de opt ani.


Articole înrudite