Premierul Greciei, Alexis Tsipras, s-a declarat hotărât să facă "tot ce este necesar" pentru a obţine din partea Germaniei plata reparaţiilor pentru ocupaţia nazistă, informează marţi AFP. "Pentru prima dată avem o strategie naţională" pentru a susţine această revendicare, formulată de Atena în pofida refuzului categoric al Berlinului, a declarat Tsipras, luni, în timpul unei festivităţi de comemorare a unui masacru al civililor de către trupele germane în 1943, în satul Kommeno, în nord-vestul ţării. Trupele fasciste au masacrat aici 317 civili la 16 august 1943, înainte de noi execuţii în decembrie 1943, apoi în iunie 1944, în alte două sate greceşti, Kalavryta şi Distomo. Grecia "va face tot ce este necesar la nivel diplomatic. Şi, dacă va fi necesar, legal", a adăugat premierul, invocând raportul remis la sfârşitul lui iulie legislativului de o comisie parlamentară formată în 2015 pentru a decide asupra acestei probleme.
Acest raport cifrează la 269,5 miliarde de euro nivelul despăgubirilor datorate Greciei de ocupaţia fascistă, în baza unui calcul stabilit în 2014 de o autoritate financiară elenă. La rândul său, guvernul grec a invocat la mijlocul lui 2015 suma de 278,7 miliarde de euro. Această sumă, care i-ar permite Greciei să-şi achite grosul datoriei sale publice care se ridică la aproape 320 de miliarde de euro, include rambursarea a circa 10 miliarde de euro din împrumutul obligatoriu impus Greciei de ocupantul nazist. Concluziile comisiei parlamentare ar urma să facă obiectul unei dezbateri în parlament, la începutul lui septembrie. Dosarul reparaţiilor de război germane cerute de Grecia a cunoscut un nou elan odată cu criza pe care o traversează Grecia din 2010 şi în care Germania reprezintă rigoarea impusă ţării de creditorii săi. Guvernul stângii radicale al lui Tsipras a relansat problema, suscitând o dezbatere în Germania cu privire la fundamentul cererii greceşti, în special în ceea ce priveşte împrumutul impus de regimul fascist. Însă guvernul german refuză să deschidă acest dosar, estimând că el a fost reglat politic şi juridic în contextul reunificării germane.