Peisajul politic din Grecia este în plin şantier pentru alegerile legislative de la 6 mai, pe ruinele sistemului bipartit după doi ani de criză, constatându-se progresul stângii radicale şi comuniste, apariţia unui perturbator neonazist şi fragmentarea curentului populist de dreapta.
"Pierderea generalizată a încrederii în principalele două partide ", Pasok (socialist) şi Noua Democraţie (ND, conservator), din cauza crizei din ţară "a creat un mare vid de care profită toate partidele şi formaţiunile care nu se află la putere", subliniază Christophe Vernardakis, de la institutul VPRC.
Cu o săptămână înainte de scrutin, dinamica din campanie favorizează, potrivit analiştilor, formaţiunea Syriza (stânga radicală), creditată cu până la 13 la sută din voturi, faţă de 4,6 procente în 2009, şi pe outsiderul neonazist Chryssi Avghi (Zori de Aur). Acesta ar putea câştiga de pe urma furiei electoratului pentru a intra în Parlament, trecând de la mai puţin de 1 procent la peste 5 la sută, ceea ce i-ar putea asigura până la 15 deputaţi.
Completat de unul dintre ultimele partide comuniste staliniste din Europa, KKE, aflat în plină formă, şi Stânga democratică fondată de un transfug moderat şi proeuropean de la Syriza, blocul de stânga, cu excepţia socialiştilor, pare în măsură să cumuleze 30 la sută din voturi, faţă de 12 la sută în 2009, potrivit lui Vernadakis.
Dreapta naţionalistă, exceptând Noua Democraţie, ar putea obţine până la 15 la sută, faţă de 5,6 la sută în 2009, când nu era reprezentată decât de Laos (extrema-dreaptă). Aceasta a fost între timp consolidată de Chryssi Avghi şi de un partid populist-naţionalist "Grecii independenţi", fondat de un transfug de la ND. Acest lucru ar priva Noua Democraţie de orice şansă de a obţine o majoritate suficientă pentru a guverna singură, oprindu-se la 25 de procente, în pofida menţinerii pe primul loc. Ruptura a fost consumată în noiembrie, când liderul său Antonis Samaras a acceptat în final să sprijine un Guvern socialist aflat în pragul imploziei pentru a implementa măsurile riguroase de redresare dictate de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, pe care le respinsese până atunci. Această recentrare a fost percepută ca o "trădare" de electoratele tradiţionale ale celor doi mari rivali, care îşi împărţeau peste 80 la sută din electorat într-un monopol "extravagant" de la revenirea la democraţie în 1974, apreciază Dimitris Sotiropoulos, profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Atena. Cu atât mai mult cu cât după plasarea ţării sub tutelă financiară "nici una, nici cealaltă dintre formaţiuni nu mai pot oferi funcţii publice sau pensii generoase", de care beneficia până acum clientela sistemului, adaugă acesta.
Totuşi, ţinând cont de rivalităţile profunde care agită fiecare tabără, scenariul cel mai probabil rămâne cel al unei noi coaliţii ND-Pasok, foarte vulnerabilă, subliniază analiştii. Mergând în pieţe, cartiere şi la locurile de muncă, în timp ce conservatorii şi socialiştii evită locurile publice pentru a nu fi insultaţi, cei care erau cândva în plan secund au reuşit deja, potrivit lui Sotiropoulos, "să-şi impună agenda politică" şi să depăşească dilema privind menţinerea ţării în zona euro, ridicată de partenerii şi creditorii ţării. Respingerea austerităţii şi a artizanilor săi, între care Germania bate recordurile de nepopularitate, se combină în rândul dreptei cu denunţarea unei "invazii a imigranţilor", care se sprijină pe o retorică xenofobă.
Sotiropoulos evidenţiază şi problema unui electorat îmbătrânit, într-o ţară cu demografie în bernă "comparabilă cu cea a Ungariei, Austriei şi Italiei".
În pofida recompunerii ei, scena politică suferă de asemenea de o lipsă de actori noi, rolurile fiind în esenţă distribuite unor veterani.
