Deputaţii germani, atât din cadrul majorităţii, cât şi din opoziţie, au votat joi, cu o largă majoritate, în favoarea legii care transformă Germania în cea mai mare putere economică, de până acum, care renunţă la energia nucleară. Un număr de 513 deputaţi a aprobat textul care prevede ca ultimul dintre cele 17 reactoare nucleare ale ţării să fie oprit cel mai târziu la 31 decembrie 2022 . Alţi 79 au votat împotrivă, iar opt s-au abţinut. În total, opt legi privind dezvoltarea reţelelor electrice şi energiei regenerabile au fost supuse la vot, joi.
"Este un proiect de unitate naţională", a declarat ministrul Mediului, Norbert Roettgen.
Liderul grupului parlamentar al opoziţiei social-democrate (SPD), Sigmar Gabriel, a salutat, de asemenea, o zi "istorică", criticând, totuşi, Guvernul Angelei Merkel. "Noi susţinem această hotărâre din convingere, voi, doar din oportunism", a subliniat el.
Social-democraţii s-au raliat proiectului lui Merkel, ca şi Verzii, deşi pretind că acesta este principalul "cal de bătaie" politic. "Am spus «da», astăzi, dar...", a spus Renate Kunast, liderul Verzilor, declarându-se "mândră şi un pic emoţionată să vadă ceea ce a reuşit o mişcare (împotriva energiei nucleare), care a fost, mulţi ani, discriminată, chiar incriminată". Ea a cerut ca această respingere a energiei atomice să fie înscrisă în Constituţie.
În 2000, când se aflau la putere, social-democraţii şi Verzii au hotărât, deja, abandonarea energiei nucleare, dar calendarul lor a fost abandonat de Merkel, sub presiunea acţiunilor de lobby din domeniul nuclear şi în pofida unei opinii publice germane profund ostilă energiei nucleare civile. Cancelarul conservator a adoptat, ulterior, exact poziţia opusă, după catastrofa de la centrala japoneză din Fukushima, şi a hotărât să oprească cât mai rapid posibil reactoarele germane.
Bundesrat (Camera superioară) urmează să examineze textele de lege săptămâna viitoare, un lucru care ar urma să reprezinte o formalitate.
Comisarul european pentru Energie, Gunther Oettinger, a cerut, joi, ţării sale să "se coordoneze" cu celelalte ţări europene în privinţa opririi centralelor sale nucleare, pentru a evita o creştere a preţului energiei electrice în toată Europa.