Francisc vrea să fie nu numai "episcopul sărac" al Romei, care locuieşte în două camere în loc de Palatul Apostolic, el doreşte de asemenea să reformeze profund curia vaticană, pentru a înceta să fie o curte monarhică. Papa Francisc nu încetează să încalce obiceiurile vaticane cu noi gesturi în favoarea bisericii sărace, la care face trimitere de la începutul pontificatului său.
Deocamdată nu are de gând să se mute în apartamentul papal din Palatul Apostolic. "Ar putea locui aici trei sute de persoane" - a comentat el mărimea acestuia.
Aşa cum a explicat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Francisc "face experienţă" în locuinţa mult mai modestă din hotelul Domus Sanctae Marthae din Grădinile Vaticane. Papa, care se teme evident de pierderea legăturii cu realitatea, apreciază contactele cu alţi preoţi şi ierarhi care se opresc în acest hotel, precum şi posibilitatea de a oficia acolo slujbele, la care sunt invitaţi aproape zilnic angajaţi obişnuiţi ai Capitalei Apostolice - inclusiv grădinarii şi oamenii de serviciu.
Francisc, căruia în timpul inaugurării pontificatului i s-a pus pe deget inelul de argint aurit al Pescarului (Benedict al XVI-lea a purtat un inel din aur), s-a întors deja la vechiul său inel de episcop din argint şi continuă să poarte crucea sa de episcop făcută din fier. Dă singur în continuare telefoane, între care proprietarului chioşcului din Buenos Aires, pentru a renunţa la abonamentul ziarelor pe care le cumpăra de acolo ca episcop local.
"Este un papă incomod. La Vatican este înconjurat cu respectul cuvenit ca nou şef, dar încăpăţânarea lui de a se comporta ca "episcop sărac" începe să-i deranjeze pe prelaţii mai conservatori" - scrie vaticanistul italian Marco Politi. "Un papă care vorbeşte de sărăcie, este în regulă, dar un papă care vrea să locuiască doar în două camere, deja nu mai este în regulă".
Prin Roma circulă anecdote despre funcţionarii de rang înalt ai curiei romane, care au încetat să se arate în public cu cruci din aur şi la fel ca papa evită limuzinele luxoase. "Simplitatea a devenit la modă" afirmă vaticanistul american John Allen.
Dar şi scepticii, şi susţinătorii noului stil al papei îşi dau seama că gesturile iezuitului de peste 76 de ani nu sunt o simplă improvizaţie, pe care este suficient să o imiţi, ci expresia unei direcţii gândite a reformelor la vârfurile Bisericii.
"Francisc va realiza reformele lui Ratzinger în favoarea Bisericii aflate în serviciul oamenilor. Demisia lui Benedict al XVI-lea este actul fondator al acestei reforme" - a scris Carlo Di Cicco, redactor şef adjunct al ziarului "L'Osservatore Romano". Şi într-adevăr, deşi stilul lui Francisc este uşor de opus lui Benedict al XVI-lea, decizia acestuia din urmă de a renunţa la funcţie la sfârşitul lui februarie s-ar putea dovedi - ceea ce vom vedea abia după un timp mai lung - un gest revoluţionar prin consecinţe (...) şi cel puţin prin purificarea parţială a Vaticanului de atmosfera de curte monarhică.
José Poirier de la revista lunară catolică "Criterio" a vorbit recent mediilor argentiniene despre guvernarea cardinalului Jorge Bergoglio, spunând că era exigent, neîndurător cu birocraţia, alegându-şi ajutoare talentate. A fost un administrator eficient al diecezei şi din această cauză sunt puţini acum la Vatican care se aşteaptă ca Francisc să lase curia romană în pace. Domină convingerea că noile numiri pot fi anunţate chiar în aprilie.
Este adevărat că papa a confirmat în funcţii funcţionarii superiori moşteniţi după Benedict al XVI -lea (între care secretarul de stat Tarcisio Bertone, împotriva căruia s-au plâns mulţi ierarhi), dar a dat totodată clar de înţeles că numirile sunt temporare.
În mediile italiene deja se discută pe tema cine îl va înlocui pe cardinalul Bertone. În problema schimbărilor în curia romană, papa se consultă mult, între alţii, cu cardinalul canadian Mark Oullett şi cu cardinalul Joao Braz de Aviz din Barzilia, care în timpul lucrărilor ce au precedat conclavul a cerut insistent însănătoşirea curiei.
În problema curiei romane nu este vorba numai de eliminarea intrigilor şi a luptelor pentru influenţă, care au culminat în anul 2012 prin afacerea cu scurgerea documentelor oficiale. Este vorba şi de modificarea şi pur şi simplu de slăbirea rolului ei şi creşterea importanţei episcopilor din diferite ţări în dauna centrului administrativ de la Vatican.
Episcopii s-au plâns tot mai mult că sunt trataţi ca "miniştrii ai papei" şi nu ca parteneri ai curiei tot mai numeroase. "Curia romană are tot mai mare nevoie de cadre internaţionale, pentru a învinge dominaţia liderilor spirituali italieni" - afirmă George Weigel, intelectual catolic din SUA.
